Japonezii scot pe piaţă un nou tip de bioplastic, care va fi folosit în locul celui tradiţional pentru confecţionarea unor piese auto Resursele alternative intră în forţă în
Japonezii scot pe piaţă un nou tip de bioplastic, care va fi folosit în locul celui tradiţional pentru confecţionarea unor piese auto
Resursele alternative intră în forţă în industria auto. Automobilele secolului XXI vor avea componente din reziduuri de biomasă şi vor fi reciclabile aproape sută la sută.
Celebra companie japoneză Mazda intenţionează să înlocuiască plasticul tradiţional cu cel obţinut din biomasă. Oficialii Mazda au semnat deja un protocol cu Universitatea din Hiroshima, care a lansat conceptul unui nou tip de bioplastic ce nu va fi obţinut însă din culturile agricole destinate consumului, ci din resturi de rumeguş sau din alte reziduuri nealimentare.
Până în 2013, declară conducerea companiei, elementele din plastic ale automobilelor vor fi înlocuite cu bioplastic, iar acest fapt va reduce considerabil dependenţa de petrol.
Nu toate elementele confecţionate din materiale plastice pot fi reciclate şi nici nu ar fi indicat, dar o parte din ele, cum ar fi bara de protecţie sau carcasa motorului, structuri auto secundare, pot salva materiile prime şi pot contribui, astfel, la protecţia mediului.
Renunţarea la piesele auto confecţionate din material plastic este încă unul dintre dezideratele coloşilor din industria producătoare de maşini.
Multe dintre componentele unei maşini sunt fabricate din material plastic, care este un derivat al petrolului, astfel încât nu numai benzina sau motorina reprezintă o sursă importantă de consum al combustibililor fosili.
Plasticul reciclabil reduce costurile
Petrolul este "irosit" de fabricanţii auto şi pentru piesele din plastic ale unei maşini, fapt care i-a determinat ca, pe lângă grija