Oamenii de ştiinţă se tem că în condiţiile topirii gheţii polare, ursul alb ar putea deveni vulnerabil faţă de marii prădători marini, precum rechinii. Această îngrijorare a
Oamenii de ştiinţă se tem că în condiţiile topirii gheţii polare, ursul alb ar putea deveni vulnerabil faţă de marii prădători marini, precum rechinii.
Această îngrijorare a apărut după ce în stomacul unui rechin de Groenlanda a fost găsit un rest din mandibula unui pui de urs polar.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu cum să explice această descoperire şi spun că până acum nu s-a mai întâmplat ca rămăşiţe de urs polar să se găsească în stomacul vreunui rechin. Pentru că ferocitatea şi dimensiunile ursului polar ţin la distanţă orice prădător, inclusiv rechinii, iar balena ucigaşă nu trăieşte în zona Groenlandei, ci mult mai spre nord.
Savanţii se tem că topirea accelerată a gheţurilor polare ar putea vulnerabiliza urşii, mai ales pe cei bolnavi, răniţi sau bătrâni, care nu mai au la îndemână suprafeţele de gheaţă, unde s-ar refugia şi ar putea fi atacaţi de rechini.
"Rechini-gunoieri"
Şeful Laboratorului Canadian de Cercetare a Rechinilor de la "Department of Fisheries and Oceans", Steve Campana, a spus: "Dacă au ajuns rechinii să atace urşii polari este o întrebare de un milion de dolari".
În condiţiile în care rechinii nu atacă nici măcar urşii tineri, iar puii sunt de neatins, fiind protejaţi de mama lor, savanţii cred că s-ar putea să fie vorba şi de un "rechin-gunoier" care a mâncat un urs mort.
Concluzia dezbaterilor aprinse care îi preocupă în prezent pe cercetători este că "ipoteza terifiantă a urşilor polari vânaţi de rechini trebuie în continuare cercetată cu toată atenţia", cum a precizat Sonja Fordham, o reputată specialistă de la International Union for Conservation of Nature.