Horia Roman-Patapievici: "Cristian Tudor Popescu a simţit nevoia să se pronunţe şi el în chestiunea expoziţiei „Freedom for lazy people“, organizată de ICR NY („Scandalul boului bej“, Gândul, 11 august 2008)".

A făcut-o în stilul său caracteristic: apodictic, brutal, simplist şi lovind cu ranchiună. Iată raţionamentele şi afirmaţiile sale. Scandalul creat în jurul ICR NY de „NY Magazin“, preluat apoi de „Antena 3“ printr-o uriaşă mobilizare mediatică, nu ar fi decât „aşa-numitul scandal al poneiului roz“. Nu se suflă o vorbă de minciunile proferate, de falsurile comise, de linşajul mediatic. Nu. Pentru dl Popescu, totul nu este decât o furtună într-un pahar. Paharul este mediul intelectual. Mediul intelectual, se afirmă, nu are legătură cu viaţa reală. Viaţa reală este formată, în viziunea dlui Popescu, din „tractorişti, prelucrători prin aşchiere, asistente medicale sau producători de bere“. Intelectual autentic, ni se spune, este cel care aplică raţionamentele corecte asupra realităţii. După tonalitatea articolului, nu putem avea niciun dubiu că din această categorie face parte chiar dl Popescu. Intelectuali care doar îşi zic aşa, fără să fie, sunt toţi ceilalţi. Despre aceştia dl Popescu ne informează că au în cap tot atâta intelect cât un bou bej. Ne sunt furnizate două ilustrări ale intelectualilor care sunt de fapt boi bej: cei care, denunţând expoziţia, au văzut antisemitism în svastica de pe crupa poneiului roz şi cei care, ca organizatori ai expoziţiei, s-au apărat de aceste acuzaţ ii, producând ceea ce dl Popescu numeş te „afirmaţii cu specific intelectual“ (pentru care nu are decât dispreţ). Argumentul împotriva primilor este că ignoră contextul. Contextul este crupa poneiului, care îi aminteşte dlui Popescu „de obiceiul naziştilor de a ştampila pe buci târfele cu care se culcau“.

Argumentul împotriva celor care s-au apărat de acuza