* Isabelle Queval, Le corps aujourdâhui, Gallimard, Paris, 2008.
Între corpul imaginat, visat, dorit şi corpul real, omul de azi trăieşte tensiunea unei încleştări, a unei lupte, în care face apel la toate mijloacele posibile pentru a obţine un control cît mai desăvîrşit asupra modelării unui "corp raţional", perfect instrumentalizat. În opinia cercetătoarei Isabelle Queval, tocmai acest multiplu efort de "raţionalizare" a corpului constituie specificitatea corpului contemporan.
Începînd cu anii â70 corpul devine "le plus bel objet de consommation". Astăzi, cel puţin în spaţiul occidental de care se ocupă această carte, lucrurile au ajuns mult mai departe faţă de această formulare a lui Baudrillard. Chiar mai departe decît imaginaţia noastră.
Devenit obiect al unei adevărate producţii, corpul uman este perfecţionat, modificat, reparat, - la limită - creat, fiind ţinta predilectă a noilor tehnologii de vîrf. E imposibil de înţeles începutul mileniului trei, fără a evidenţia rolul actual atribuit corpului. Într-o societate golită de - spune autoarea - "transcendenţe" religioase, politice, sociale, dispersia individualistă conduce la necesitatea ca fiecare să o scoată la capăt pe cont propriu, să poarte singur responsabilitatea pentru traseul luat de destin, spre reuşită sau spre eşec. De aici iluzia că totul este posibil, că totul este permis, că eşecul poate fi eliminat din cîmpul posibilităţilor prin manevre tehnico-ştiinţifice. Individul devine responsabil de evoluţia corpului său, avînd la dispoziţie nenumărate opţiuni de îngrijire, tratare, modificare, de asumare sau de respingere a conturului său vizibil.
Oboseala, boala, îmbătrînirea, moartea încetează să mai fie trăite ca fenomene naturale şi devin tot atîtea insuportabile chipuri ale eşecului. Corpul, în stricta lui materialitate, devine singura imagine semnificativă a individu
