În vagonul de lux, cu aer condiţionat şi curăţenie lună, călătoresc pasageri mulţumiţi, îmbrăcaţi în haine de vară, după toate regulile eleganţei europene. Unii ascultă muzică la căştile delicate prinse de urechi cu fire invizibile, alţii şi-au introdus în prizele din vagon laptopurile la care lucrează, folosind preţiosul timp liber pe care îl au la dispoziţie, iar alţii îşi încarcă pe cheltuiala căilor ferate telefoanele mobile, pe care le folosesc din minut în minut. La toaletă, şerveţele parfumate de hîrtie şi un sistem rafinat de tragere a apei, întîlnit în Polonia doar în locuinţele elegante. În întregul tren, fumatul este strict interzis. Nu este rapidul Geneva-Zürich sau München-Berlin, ci intercity-ul cu care călătorii ajung, la începutul verii 2008, de la Bucureşti la Iaşi, un oraş aflat la periferia estică a României, acolo unde se termină lumea, în apropierea graniţei cu fosta republică sovietică, Moldova. Există însă o problemă. Acest tren rapid, foarte modern (asemănător cu multe altele, care duc astăzi călătorii din Capitală către oraşele din provincie), parcurge 460 de km în peste şapte ore, adăugînd la timpul de călătorie prevăzut o jumătate de oră întîrziere şi obţinînd în final o viteză medie nu cu mult mai mare decît cea pe care o atingeau trenurile personale poloneze în anii ’60. Motivul îl constituie starea jalnică a şinelor, în care nu s-a investit la fel de mult ca în vagoane. „Acesta este un simbol excelent al României de azi“, izbucneşte în rîs senatorul Ionuţ Popescu, fost ministru al Finanţelor, astăzi principalul autor al programului economic al partidului democrat-liberal, aflat în opoziţie şi apropiat de preşedinte, care este în conflict cu premierul. Prea mulţi bani care trebuie cheltuiţi După părerea lui Popescu, în ciuda progresului foarte mare de civilizaţie, veniturile gigantice ale bugetului statului (provenite în ultimii a