Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazare, proprietar de lac si mare

Publicat in Ziua Constanta, joi 14 august 2008 ·

Consiliul Local Constanta se intruneste, astazi, in sedinta extraordinara * Alesii locali vor trebui sa voteze nu mai putin de cinci proiecte Printre proiectele de hotarari se afla declararea ca obiectiv de interes public a "ansamblului rezidential Baba Novac" (cartierul cu locuinte ieftine, pentru tineri), modificarea si completarea hotararii privind stabilirea modalitatilor si a datelor de acordare a pachetelor cu hrana pensionarilor cu pensii pana la 550 de lei, persoanelor peste 60 de ani care nu realizeaza venit si persoanelor cu handicap, dar si constituirea euroregiunii Marea Neagra. Doua dintre cele cinci hotarari sunt, insa, foarte importante pentru primarul Radu Mazare. Este vorba despre aprobarea transmiterii unui teren de 10 ha si a luciului de apa aferent din administrarea Ministerului Transporturilor in administrarea Consiliului Local Constanta, dar si aprobarea transmiterii unei suprafete de 1077,22 ha din cuveta Lacului Siutghiol, din administrarea Administratiei Nationale Apele Romane in cea a municipalitatii locale. Acestea din urma sunt doua batalii foarte importante castigate de edilul PSD-ist, in conditiile in care astfel isi va putea realiza proiectele cu care se tot bate in piept: oraselul lacustru, teleschiul, dar si pasarela si portul de agrement din zona Cazinoului din Mamaia. Proiecte controversate, cu istorii "udate" de scandaluri politice. Care se pare ca si-au gasit sfarsitul. Hotararea privind "emiterea acordului in vederea aprobarii transmiterii unei suprafete de 1077,22 ha din cuveta Lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apa aferent" din administrarea ANAR la Consiliu poate constitui o lupta in batalia dusa cu Ministerul Mediului. Din cauza faptului ca Apele Romane se afla sub autoritatea Ministerului Mediului, cu care Mazare se afla intr-un continuu razboi, trecerea partii de sud-est a Siutghiolului la Primarie poate fi consid

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 3 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 12 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 11 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 7 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 4 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°