Rezultatul votului de miercuri de la Camera Deputatilor – care a trebuit sa accepte sau sa respinga solicitarile D.N.A. de avizare a inceperii urmarii penale pe numele lui Adrian Nastase si al lui Miron Mitrea – era previzibil.
La fel, previzibila, indiferent de rezultatul de la Camera, era atitudinea domnului Nastase. De aproape patru ani de cand a pierdut puterea, nu face altceva decat sa pozeze in victima politica a actualului regim, cu preponderenta a presedintelui Traian Basescu. Doar ca acum, in fata unei majoritati parlamentare care, iata, a facut zid in jurul sau, declaratiile fostului premier aluneca putin din tiparul smiorcaielilor, intrand intr-o zona bine cunoscuta siesi, a arogantei, a mistoului vrut elevat. O ironie pe care, de altfel, a etalat-o patru ani, in perioada in care zambaccienii si tamarele nu-si permiteau sa-i invadeze nici macar cosmarurile. Sintagme gen "presiune politica", "dosar politic", "condamnare politica", "adversar politic", "caz politic", asezonate, datorita izbandei de miercuri, cu altele gen "justitie disociata pe partide, cu dispret pentru reguli" si "procurorii lui Basescu" i-au insotit declaratiile si i-au colorat blog-ul personal. Plimbarea aceasta a domnului Nastase, cocheta, la brat cu izbanda – prin fata camerelor de luat vederi, a aparatelor de fotografiat, prin nemarginitul spatiu virtual –, nu este sinonima oficial cu nevinovatia lui. Lipsa vreunei culpe putea fi stabilita in instanta – zona fata de care, insa, fostul premier dovedeste fobie. La fel cum plimbarea aceasta la brat cu izbanda nu este rezultatul loialitatii, a corectitudinii, fair-play-ului sau a cine stie caror altor sentimente inaltatoare din partea colegilor parlamentari la adresa sa. Este suficient sa-si aminteasca fostul premier de solitudinea si de tradarile, venite inclusiv din partea unor oameni pe care i-a promovat, pe care si le deplan
