Pe 9 iulie John Gabrian Marinescu (autointitulat „President Romanian Independent Media Production of America“) vizitează expoziţia Freedom for lazy people şi e oripilat de privelişte. În chiar inima New York-ului, „artistul plastic, designer pentru industria textilă americană şi internaţională, cu o experienţă profesională de peste 27 de ani, dar şi fost profesor de arte decorative în cadrul renumitei Fashion Institute of Technology din Manhattan“ nu poate rămîne indiferent – spune el – la „mizeria“ pe care au creat-o „stradalişti“ precum Nuclear Fairy, IRLO şi Omar. Nume care „nici pe departe nu sună a fi tradiţionale româneşti“, după cum spune însuşi John Gabrian Marinescu în articolul „Zvastică şi sex în vitrina ICR-New York!”, publicat în pagina de atitudine a revistei româneşti New York Magazin (a nu se confunda cu prestigiosul The New York Magazine!), în data de 23 iulie, articol din care vom extrage, ca şi pînă acum, toate citatele. Revenit pe 16 iulie, autorul sesizează „elemente noi“, mult mai incriminatoare, printre care şi antisemitismul probat de svastica poneiului, ceea ce-l determină să alerteze preşedinţia, ambasada României la Washington, pentru că, nu-i aşa, „nu mai suportăm să ni se sugereze (de către instituţii finanţate chiar de la bugetul statului) că sîntem hoţi incurabili, primitivi, ţigani“. Cum expoziţia „NU ne face cinste nouă, românilor, şi nici artei sau culturii noastre“, autorul cere neîntîrziat înştiinţarea directorului ICR-ului (dacă nu cumva acesta, Horia-Roman Patapievici, nu e parte din procesul de „defăimare“), înlăturarea urgentă din funcţie a Corinei Şuteu, element periculos pentru tradiţia culturală şi, explicit, tradiţia evenimentelor organizate de ICR NY, pînă nu demult gazda „expoziţiilor de ţinută“, în care „te simţeai mîndru şi pătruns de puternice vibraţii interioare, privind capodoperele conaţionalilor“. Aceasta e