Apucăturile sovietice, intacte după 60 de ani. Voluntarii lui Putin au jefuit şi incendiat oraşul lui Stalin. Sursa: Oana Dobre
Liniştea de o zi creată prin acordul de retragere a trupelor semnat, marţi, de Rusia şi Georgia a fost spartă, ieri-dimineaţă, de zgomotul sinistru al şenilelor. În jurul orei locale 11.30, o coloană de tancuri şi vehicule blindate ruseşti şi-a făcut apariţia la periferia oraşului Gori, principala ţintă de până acum şi a bombardamentelor aviatice. Venite de pe drumul care duce spre infernul din Osetia de Sud, maşinile militare se îndreptau iniţial către o bază militară georgiană, însă au intrat chiar în oraş.
Fugă din calea invaziei
La câteva minute după aceste manevre, locuitorii din Gori începuseră să părăsească, îngroziţi, localitatea: în coloane de maşini, georgienii, convinşi că războiul a început din nou, luaseră drumul capitalei Tbilisi, în căutarea unui loc sigur, în care să fie la adăpost de invazia pe care o presimţeau. Ceea ce pentru ei era drumul speranţei, pentru armata rusă avea să devină, în cursul după-amiezii, calea către agresiune: coloanele de tancuri ieşite din Gori se îndreptau şi ele către capitala Tbilisi cu o viteză care te făcea să te întrebi de ce s-au mai obosit politicienii de la Kremlin să semneze un acord pe care ştiau că îl vor încălca în ziua următoare.
La 20 de kilometri de Tbilisi, poliţia georgiană blocase drumul cu câteva maşini, iar la ora transmiterii acestui material atât locuitorii oraşului, cât şi jurnaliştii se întrebau dacă blindatele ruseşti se vor opri sau nu înainte de acest baraj.
Moscova nu crede în lacrimile georgienilor
La marginea oraşului Gori, doar câţiva georgieni acceptau să se oprească pentru câteva momente din drumul către capitală, pentru a vorbi despre ce se întâmplă. Cei care îşi asumau însă acest risc păre