Cine vrea să ştie ce-a mai scris şi ce face atunci când nu scrie Virgil Podoabă, autorul acestei cărţi Mircea Zaciu. Ultimul latin (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2005, 184 p.), n-are cum a afla, căci nici cea mai mică notă biobibliografică tip "de acelaşi autor" nu o însoţeşte. Nu înţelegem de ce atâta modestie şi discreţie din partea unui intelectual din elita ardeleană, a unui critic şi eseist tobă de carte, care se livrează premeditat izolării, ruperii de centru şi implicit de cititorii din fostul regat. Mulţumindu-ne doar cu excelentul portret spiritual pe care i-l face pe Internet Al. Cistelecan, definitoriu pentru stil şi om, să purcedem deci la comentarea acestui eseu, al cărui obiectiv este Mircea Zaciu ( 27 august 1928, Oradea - 2000, Cluj), mai exact o lucrare a acestuia, Teritorii (1976), un memorial de călătorie în Germania, cu vizite în Franţa, Olanda, Elveţia, Anglia. De ce s-a oprit fostul student şi discipol tocmai la această carte a profesorului şi mentorului său, autor al unei prodigioase opere eseistice, critice, diaristice, neîntrecut monograf al vieţii şi operei lui Agârbiceanu, coordonator al unui dicţionar de scriitori români (1995- 2000, 4 vol.), fondator al unei adevărate şcoli de critică şi istorie literară la Cluj. Dedicându-se mai ales literaturii scrise în Ardeal (Ca o imensă scenă, Transilvania..., 1996), Mircea Zaciu a tulburat apele inclusiv cu al său Jurnal intim ( 4 vol.) care surprinde perioada sfârşitului deceniului nouă, anii cei mai crunţi ai dictaturii ceauşiste, dar şi ai alegerii apelor de uscat, în sensul rezistenţei sau defecţiunii caracterelor intelighenţiei noastre.
Ca să revenim totuşi la întrebarea pe care singuri ne-am pus-o, răspundem ajutaţi de citatul din Cioran adus în cauză de Virgil Podoabă: "Les seuls événements notables d'une vie sont les ruptures". Teritorii ar reprezenta în opinia distinsului criti