Sala "Constantin Brancusi" de la Palatul Parlamentului are dimensiuni impresionante. Mircia Dumitrescu a reusit sa o umple: mai intai cu lucrarile sale, mai apoi cu public. In ziua vernisarii expozitiei lui, sala era arhiplina. Nu stiu daca am mai vazut la vreo alta manifestare atata public. A venit lume din toate mediile (am zarit chiar si cativa politicieni), dar majoritatea au dat-o colegii de breasla ai lui Mircia, de toate varstele. Curiozitatea a fost pe masura salii - imensa. Era prima personala a artistului in Romania dupa 35 de ani!
Ca om, Mircia Dumitrescu este jovial, bonom si petrecaret. In sensul ca stie sa se bucure de viata, ca are si ca isi face repede prieteni. Niciodata grabit, dar vesnic vorbind despre marile lui proiecte. Multi au fost tentati (unii mai sunt si acum) sa creada ca acestea vor ramane doar proiecte.
Au vazut deseori la companionii lui Mircia un zambet condescendent la adresa entuziasmelor artistului (entuziasmul fiind chiar felul lui de a fi), mai ales ca omul nici nu exceleaza in modestie. El spune transant ce va face si de ce este atat de important ceea ce va face, finalizand orice discurs cu optimistul "O sa-i belim, batrane!".
Si, chiar daca nu este un grabit, totdeauna Mircia vine de undeva, cu suluri, carti, machete, CD-uri, si totdeauna ar mai avea drumuri de facut.
Desi nu impresioneaza cu statura sa, Mircia da impresia unei forte iesite din comun si unei energii debordante. Probabil ca si de aceea colegii sai au fost coplesiti de amploarea expozitiei lui. Ba mai mult, cu toate ca a umplut sala cu lucrari, expozitia a dat impresia ca este produsul unei drastice selectii, ca vedem doar un esantion - profund, semnificativ - care semnaleaza o opera de dimensiuni uriase, variata ca forme, diversa ca tehnici, cu multiple materiale folosite, dar unitare, fiecare exponat purtand inconfundabil pecete
