Comisia Europeană va relua ancheta privind vânzarea companiei braşovene Tractorul, după ce Comisia de petiţii a Parlamentului European s-a sesizat după primirea unei petiţii, susţin surse confidenţiale. Pe de altă parte, însă, Andrei Cionca (foto), asociat-coordonator al Casei de Insolvenţă Transilvania, susţine că informaţiile sunt false. „Noi nu avem niciun fel de informaţii în acest sens. Lucrurile sunt destul de clare acolo şi nu ştim ce informaţii noi să fi apărut care să fi modificat decizia iniţială a Comisiei”, a precizat Cionca.
„Comisia a început examinarea petiţiei şi a decis să solicite Comisiei Europene să efectueze o anchetă preliminară asupra diferitelor aspecte ale problemei”, a anunţat săptămâna trecută preşedintele Comisiei de petiţii a PE. Potrivit unor surse, unul dintre aceste „aspecte” este acela că documentul de vânzare conţine anumite clauze menite să permită cumpărătorului final al platformei industriale de la Tractorul să utilizeze cum doreşte cele 126 de hectare de teren fără a cere permisiunea cuiva. De asemenea, se contestă şi preţul mic plătit de cumpărător (compania Flavus Investiţii SRL), de 77 de milioane de euro, deşi uzina fusese evaluată la peste 350 de milioane de euro.
Pasaje de contract suspecte
Comisia de petiţii a PE consideră suspecte mai multe capitole din contract. Printre acestea se află alineatul X al contractului, în care se stipulează că „în cazul în care cumpărătorul va revinde părţi din activul Platforma Industrială Tractorul la doi sau mai mulţi cumpărători, doar la solicitarea prealabilă a proprietarului modulului «Fabrica de Tractoare» va impune noului cumpărător al modulului «Fabrica de piese turnate şi forjate», ce face parte din platformă, obligaţia de a furniza «Fabricii de Tractoare», cu prioritate, pe o perioadă de minimum 5 ani de la data transferului proprietăţii Activului, piese