SOLUTIE. Ionel Danciulescu i-ar putea cere bani colegului sau pentru dedicatie, pentru a-si acoperi paguba Pedepsit. Golgheterul dinamovist i-a suparat pe oficiali pentru modul cum a ales sa se bucure in urma celor doua reusite ale sale
Gabriel Esanu
Inceputul de sezon a fost foarte greu pentru Ionel Danciulescu. Nu a reusit sa marcheze in primele trei etape, a ratat un penalty si nenumarate ocazii. Pentru golgheterul Romaniei, partida cu Gloria Buzau a fost una a reabilitarii. A reusit sa puncteze de doua ori si le-a deschis "ros-albilor" drumul spre victorie. Performanta sa nu va fi insa premiata, ba mai mult, "Danciugol" are mari sanse sa fie pedepsit. Atacantul va fi amendat pentru ca si-a scos tricoul, dupa ce a marcat, pentru a-i dedica golurile lui Ianis Zicu. Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a apreciat gestul de colegialitate al lui Danciulescu, dar l-a anuntat ca este pasibil de amenda. "E bine ca se gandeste la un coleg care are probleme. Dar a luat cartonas, acestea se aduna, desi ar putea fi evitate. Poti sa faci o declaratie, dar nu sa scoti tricoul. Se poate intampla sa fii suspendat la un meci important. Aceste actiuni trebuie pedepsite conform regulamentului de ordine interioara", a spus Cornel Dinu.
Rednic, alungat de pe stadion de rapidisti
Dupa ce a urmarit partida Dinamo ll - Delta Tulcea, antrenorul "cainilor" a plecat la Galati, pentru a vedea la lucru Rapidul. Numai ca, odata ajuns, Mircea Rednic nu a fost lasat sa intre pe stadion. "Cei de la Galati s-au purtat foarte frumos cu mine. Rapidistii nu au vrut sa vad meciul. Am plecat ca sa nu le creez probleme galatenilor", a declarat "Puriul". Otelul a fost sanctionat cu disputarea a doua meciuri cu portile inchise.
(C.B.)
@