Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditele în dolari, convenabile

Publicat in Adevarul, luni 18 august 2008 ·

În prezent, costurile aferente împrumuturilor în monedă americană sunt mai mici comparativ cu cele în euro Chiar dacă pe termen mediu un credit în dolari poate fi mai avantajos, pe

În prezent, costurile aferente împrumuturilor în monedă americană sunt mai mici comparativ cu cele în euro

Chiar dacă pe termen mediu un credit în dolari poate fi mai avantajos, pe termen lung, euro rămâne o opţiune mai bună, întrucât este mai stabil şi va înlocui leul în 2014.

Condiţiile actuale de pe piaţa financiară aduc un spor de atractivitate creditelor în monedă americană. Practic, este vorba despre dobânzile mai reduse şi o diferenţă de curs valutar, care furnizează în continuare un avantaj pentru cei care vor să se împrumute în această valută. Totuşi, cea mai bună perioadă pentru a lua un împrumut în monedă americană a fost acum câteva luni în urmă, când cursul de schimb leu/dolar era mai scăzut.

Dobânzi mai mari pentru euro

În ciuda avantajelor conjuncturale din perioada actuală, oferta de împrumuturi în dolari este destul de limitată. Referitor la această situaţie, analiştii spun că, în prezent, valuta preferată de către români atunci când aleg să ia un credit este euro şi că pe locul doi în topul preferinţelor este francul elveţian. Una dintre băncile care oferă finanţări atât în euro, cât şi în dolari, este Banca Comercială Română (BCR).

Potrivit portalului de consultanţă financiară, Finzoom, pentru un împrumut de nevoi personale fără garanţii în valoare de 10.000 de euro, pe o perioadă de 5 ani, BCR percepe o dobândă anuală efectivă (DAE) de 20,97% pe an.

Pentru acelaşi împrumut, dar în monedă americană (14.900 de dolari, echivalentul a 10.000 de euro), banca practică o DAE de 19,7%. Până la finalul perioadei de creditare clientul va rambursa echivalentul a 55.044 de lei în cazul împrumutului în euro şi o sumă mai mică pentru cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la 40 de zile după Înviere. Înălţarea Domnului este, din anul 1920 în România, şi Ziu

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum o ora
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum o ora
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°