Constituţia din februarie 1938 schimba radical relaţiile de putere în România.
Constituţia din februarie 1938 schimba radical relaţiile de putere în România.
Aşa cum procedase în 1934, cînd l-a numit prim-ministru pe Nicolae Tătărescu, Carol al II-lea a pus în fruntea guvernului în februarie 1938 o personalitate manipulabilă, în persoana lui Miron Cristea. Patriarhul era la acea dată bolnav, fiind "client" al cabinetelor medicale din străinătate. Mişcarea a fost deosebit de inteligentă, deoarece nimeni nu putea contesta public capacitatea patriarhului de a conduce, astfel că Regele şi-a făcut jocurile în voie.
CINE LIMBĂ LUNGĂ ARE... Mîna-forte a regimului regal a fost Armand Călinescu, care, în calitate de ministru de Interne asigura "ordinea şi liniştea publică". A fost declarată starea de asediu pe tot cuprinsul ţării, cu toate că graniţele nu erau ameninţate de nici un "duşman". În judeţe, prefecţii civili au fost înlocuiţi cu militari de carieră. Aceştia aveau obligaţia să se asigure că nimeni nu "mişcă în front" faţă de lovitura de stat.
La 20 februarie, "oamenii Regelui" au făcut public proiectul de constituţie, care limita în bună măsură drepturile cetăţeneşti. Legea fundamentală a fost votată în grabă, prin "viu-grai" în faţa autorităţilor locale. Cine se împotrivea proiectului era trecut în "evidenţă", fiind pasibil de represiuni, în special în cazul legionarilor.
În primul rînd, propaganda împotriva regimului autoritar era strict interisă. Oricine aprecia negativ capacitatea Regelui de a conduce putea ajunge la "zdup". Pentru prima dată în România modernă, Regele îşi atribuia atît puterea executivă, cît şi cea legislativă. Senatul şi Adunarea Deputaţilor erau convocate de formă, iar Regele controla numirea corpurilor legislative. Ca şi Marea Adunare Naţională comunistă, Parlame
