Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căruţă ruptă în două

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 august 2008 ·

Un bărbat a ajuns la spital rănit, ieri- dimineaţă, după ce căruţa în care se afla a fost spulberată de un autoturism.Accidentul rutier s-a produs la intrarea în Slatina. Poliţiştii spun că, din primele cercetări, vinovat este bărbatul accidentat pentru că nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate la intrarea pe un drum lateral. Ştefan Velea, de 64 de ani, din Slatina, se deplasa cu căruţa pe podul Olt. Acesta a încercat să pătrundă pe un drum lateral, fără să se asigure, conform poliţiştilor. A intrat în coliziune cu un autoturism Dacia, condus de Marin Ciocârlan, de 20 de ani, din Găneasa, care se deplasa spre Slatina. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului din căruţă. El a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut minor şi traumatism toracic. Starea sa nu este gravă. Deocamdată nu se ştie dacă va rămâne internat, întrucât este în curs de investigare“, a declarat Cristina Bontescu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. La locul accidentului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) şi un criminalist, pentru cercetări. Circulaţia a fost oprită în zonă, pe ambele sensuri de mers formându-se coloane de maşini de câţiva kilometri. Căruţaşul este cercetat de poliţie şi va trebui să răspundă în faţa legii pentru fapta sa. Potrivit poliţiştilor, el nu avea voie că circule cu căruţa pe DN 65. „Nu au voie cu căruţele pe DN 65 - E 574. Legea le interzice lucrul acesta, dar nu au alternativă, pentru că nu există un drum lăturalnic“, a declarat şeful SPR, comisarul Ilie Roşu.

Tamponare în lanţ pe Podul Olt La câteva minute după accidentul de la intrarea în Slatina, patru autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanţ produsă tot pe Podul Olt. Răzvan Nicola, din municipiul Slatina, se deplasa către Craiova la vola

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EXIT POLL Rezultate alegeri locale 2024. Campionul rezultatelor din București e Ciprian Ciucu, el rămâne primar cu 71% la Primăria Sectorului 6

HotNews acum 12 minute
Ciprian Ciucu a câștigat un nou mandat de primar al Sectorului 6 cu 71% din voturi, arată datele datele exit poll-ului Curs Avangarde. La nivelul primăriilor din București, pe locurile doi și trei vin Daniel Băluță - 59%, la Sectorul 4 și Robert Neg

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 18 minute
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum o ora
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Avem şansa să câştigăm toate oraşele şi municipiile judeţului

HotNews acum 20 minute
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat, duminică seară, că este convins că liberalii vor câştiga aproape 60 de primării în judeţul Iaşi, din cele 98 de posibile. Totodată, Muraru consideră că PNL are şansa să câştige toate oraşele şi municip

Drulă anunţă că ADU a câştigat primăriile din sectoarele 1 şi 2, dar şi din Timişoara

Mediafax acum 28 minute
Cătălin Drulă le-a mulţumit românilor care şi-au pus speranţele „în singura forţă de dreapta autentică din România, Alianţa Dreapta Unită”. Drulă l-a felicitat şi pe Nicuşor Dan, care, potrivit exit-poll, continuă ca primar al Capitalei. „Am câştiga

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 47 minute
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°