În dimineaţa zilei de 20 august 1968, visurile câtorva mii de cehi şi slovaci despre libertate şi prosperitate s-au năruit brusc. Erau primii cetăţeni care, treziţi de zgomotul de fier de pe străzile oraşelor şi satelor lor, înţelegeau că „socialismul cu faţă umană“ - noul sistem promovat de liderii comunişti de la Praga - avea să sfârşească sub şenilele tancurilor cu stea roşie. Sursa: AP PhotoSursa: Arhivă Reuters
1 /.
Primăvara de la Praga lua sfârşit pentru că URSS-ul lui Leonid Brejnev nu putea accepta libertatea de mişcare şi sfârşitul aşa-zisului egalitarism. Invazia de la Praga a constituit însă şi ocazia distanţării lui Ceauşescu de Moscova.
La Moscova, supravieţuirea comunismului prevala în faţa suveranităţii statelor-satelit.
La 12 ani după revolta antisovietică de la Budapesta, mulţi cehoslovaci au înţeles - armatele ţărilor „prietene şi aliate“ le invadaseră ţara pentru a opri Primăvara de la Praga. URSS-ul lui Leonid Brejnev avea o nouă doctrină în politica faţă de ţările satelite - supravieţuirea comunismului şi, prin el, menţinerea controlului Moscovei în ţările socialiste prevala în faţa suveranităţii statelor.
„Ameninţarea“ condeielor
„Pericolul“ care în august 1968 a mobilizat 400.000 de militari şi 6.300 de tancuri din URSS, Bulgaria, Polonia, Ungaria şi Republica Democrată Germană începuse să se materialize încă de la începutul anilor ’60 în Cehoslovacia. Pe fondul declinului economic, oameni cu condei ca Milan Kundera, Ludvik Vaculik sau Ivan Pavel Kohout cereau să scrie fără indicaţii politice, într-o Cehoslovacie care, după revelaţia liderului URSS Nichita Hruşciov, tocmai atinsese socialismul şi căuta să accelereze destalinizarea întârziată, sub conducerea nepopularului lider comunist Antonin Novotny.
În 1967, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac
