Mai puţină vodcă, mai mult whisky; mai puţin ce e ieftin, mai mult din segmentul premium. Aşa ar putea fi caracterizată evoluţia vånzărilor de băuturi alcoolice în prima jumătate a anului. Piaţa băuturilor alcoolice tari a fost plină de evenimente în prima jumătate a anului. Cognacul Metaxa a anunţat că vånzările mărcii au crescut cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar un studiu al companiei de cercetare a pieţei Nielsen arată că, în retail,
Mai puţină vodcă, mai mult whisky; mai puţin ce e ieftin, mai mult din segmentul premium. Aşa ar putea fi caracterizată evoluţia vånzărilor de băuturi alcoolice în prima jumătate a anului.
Piaţa băuturilor alcoolice tari a fost plină de evenimente în prima jumătate a anului. Cognacul Metaxa a anunţat că vånzările mărcii au crescut cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar un studiu al companiei de cercetare a pieţei Nielsen arată că, în retail, vånzările de whisky au urcat cu 139%.
„Creşterea volumelor de vånzări pe care am înregistrat-o pe primul semestru al anului în curs se datorează atåt preferinţei tot mai mari pe care o au romånii pentru produsele premium, cåt şi orientării consumatorilor către produsele originale“, spune Ana Maria Sterian, brand manager Remy-Cointreau în cadrul BDG Import, companie în portofoliul căreia intră şi marca Metaxa. Segmentul brandy, în care se încadrează şi această marcă, nu a avut însă o creştere la fel de mare, volumele våndute în primul semestru depăşind 5,7 milioane de litri, cu 4% mai mult decåt în primele şase luni ale anului 2007. Iar brand managerul Remy-Cointreau crede că, raportat la volume, piaţa totală de brandy va înregistra o creştere de trei procente anul acesta, iar pe segmentul de import creşterea va fi uşor mai ridicată, de cinci procente.
Liderul segmentului, atåt la volume, cåt şi valoric, este Alexandrion, urmat de Unirea,