Româncele au făcut cel mai slab meci din actuala ediţie a Jocurilor Olimpice. După o evoluţie convingătoare în primele 4 runde din preliminarii, când au avut în faţă adversare modeste, au cedat în faţa campioanei Europei, Norvegia, înfrângere care le-a adus în faţă formaţia Ungariei, un vechi partener de întrecere. Pentru românce există un sindrom numit Ungaria, formaţie pe care în puţine ocazii au reuşit s-o învingă. Câteva cifre sunt edificatoare. Din cele 82 de partide disputate anterior, în 44 româncele au cedat, învingând în numai 29. În partidele oficiale, la campionatele mondiale, europene şi olimpice, din 15 întâlniri, numai în trei au cucerit victoria (în 1962, când România a fost campioană mondială la Bucureşti 9-7, în 1973, în Iugoslavia, 12-11, şi în 2005, în Rusia, când de fiecare dată au cucerit locul II, 26-24).

Tricolorele au intrat timorate în teren şi din start, vecinele de la vest au condus cu 2-0 în min. 3. Nesiguranţa apărării, greşeli după greşeli, în special ale lui Beşe, au turnat plumb în mâinile româncelor. Jocul se înghesuie pe zona centrală, iar extremele şomează, Gâlcă pe pivot este bine centrată şi în min. 11 scorul începe să devină alarmant: 4-7. Carmen Amariei îşi reglează greu tirul. Singura care reuşeşte până în min. 20 ceva este Maier, cu 6 reuşite, dar trei sunt din aruncări de la 7m. Maghiarele sunt de patru ori în inferioritate numerică, dar nu ştim să fructificăm. Abundenţa greşelilor personale, pase greşite, interceptări ale baloanelor fac ca la pauză scorul să fie în favoarea unguroaicelor: 14-16. Repriza a doua a fost şi mai modestă decât prima. Un joc haotic, lipsit de orizont, greşeli din ce în ce mai multe în ofensivă, permiţând unguroaicelor să se distanţeze permanent: 16-22 (min.39), 21-28 (min. 48), 21-30 (min. 50) - cea mai mare diferenţă de scor. Pe final, având victoria asigurată, unguroaicele nu au mai forţat,