Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimente expirate în Bistriţa Năsăud

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 august 2008 ·

Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa Năsăud au efectuat în perioada 1-15 august un control în magazinele alimentare, fiind verificaţi 37 de operatori economici.

Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa Năsăud au efectuat în perioada 1-15 august un control în magazinele alimentare, fiind verificaţi 37 de operatori economici. Au fost controlate peste 2.400 de kilograme de produse, din care au fost constatate abateri la peste 360 de kilograme, în valoarea totală de circa 2.000 de lei. Au fost oprite temporar de la comercializare peste 280 de kilograme de alimente, în valoare de 1.145 de lei. Totodată, a fost eliminată definitiv din circuitul consumului uman, fiind potenţial periculoasă pentru sănătatea consumatorilor, cantitatea de 79 kilograme de alimente, în valoare de peste 700 de lei. Din cei 37 de operatori economici verificaţi, 18 au fost amendaţi cu suma totală de 26.000 lei. Alţi şase patroni de magazine au primit avertisment.

Echipele de control au găsit printre produsele cu termen de valabilitate depăşit salam afumat, ciolan presat, pastă vegetală, brînză telemea, margarină, ghiveci în bulion, muştar, cafea şi diverse sortimente de ciocolată. Într-un alt magazin din Năsăud inspectorii OJPC au descoperit alte produse expirate, precum rahat sau foi pentru prăjituri, iar la Dumitra, într-un magazin sătesc, parizer tradiţional, ruladă de carne, cremă fină pentru desert, diverse sortimente de iaurturi sau biscuiţi. Gama de produse expirate retrase din comerţ de OJPC Bistriţa-Năsăud mai cuprinde drojdie, hrean, pate de peşte afumat şi chiar popcorn cu sare.

Toate aceste alimente cu termene de valabilitate depăşite au fost găsite în magazine din Susenii Bîrgăului, Rusu Bîrgăului, Livezile, Dumitra, Cepari, dar şi într-un supermarket din Bistriţa.

Inspectorii Oficiului pent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. Ianis Hagi este pentru prima dată căpitanul României / Lovitura simbolică de start, dată de Marius Lăcătuş

News.ro acum 12 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum o ora
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Tenis: Alcaraz s-a calificat pentru prima oară în finala de la Roland Garros

News.ro acum 50 minute
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz l-a învins vineri pe italianul Jannik Sinner şi s-a calificat, în premieră, în finala turneului de Mare Şlem de la Roland-Garros. Carlos Alcaraz (21 ani, locul 3 ATP) l-a învins în semifinală pe viitorul lider mondi

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 4 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

21°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°