Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbare pe dreapta

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 20 august 2008 ·

Săpunaru va fi titularizat fundaş, iar Contra va urca la mijloc în locul lui Nicoliţă

Criticat pentru jocul "naţionalei" de la Euro 2008, Victor Piţurcă este hotărît să efectueze modificări în echipă în perspectiva campaniei de calificare la CM 2010. Principala preocupare a selecţionerul este să fortifice banda dreaptă, deoarece Nicoliţă şi Florentin Petre n-au dat un randament prea bun la turneul final.

Astfel, Piţi va testa în amicalul de diseară cu Letonia, programat la Urziceni, de la ora 20:45, în direct la Antena 1, un cuplu inedit, format din Săpunaru, fundaş, şi Contra, reprofilat mijlocaş. De altfel, selecţionerul a încercat această formulă şi la antrenamentul închis, efectuat ieri dimineaţă, în timpul căruia Săpunaru şi Contra au fost folosiţi în echipa posibililor titulari de astă-seară.

Prin această mutare, Piţurcă vrea să ridice calitatea acţiunilor ofensive, mizînd pe faptul că atît fundaşul lui FC Porto, cît şi fotbalistul lui Getafe sînt mai prieteni cu mingea decît Nicoliţă şi Florentin Petre, neconvocat. În plus, Contra are suficientă experienţă ca mijlocaş, deoarece "Guriţă" a mai jucat în lina mediană şi la echipa de club, dar şi la "naţională", în mandatul lui Boloni.

Nicoliţă în "vînă", dar rezervă

Bănel Nicoliţă a arătat că este pe val şi în timpul antrenamentului de ieri. Mijlocaşul stelist s-a mişcat bine şi chiar s-a remarcat la finalizare, reuşind să înscrie un gol. Victor Piţurcă a comandat un joc-şcoală, pe latul terenului, 9 la 9. Din distribuţia echipelor s-a putut observa o mare parte din intenţiile selecţionerului pentru jocul cu Letonia. La "titulari" au jucat Stăncioiu - Săpunaru, Tamaş, Ghionea - Contra, Cociş, N. Dică, Mutu - Marica, iar la "rezerve" Lobonţ - Ogăraru, Moţi, Pulhac - Nicoliţă, Rădoi, G. Paraschiv, C. Lazăr - Fl. Bratu. Chiar dacă a apărat poarta "rezervelor",

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 45 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 38 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 3 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°