Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiecare magazin ar putea avea puncte de reciclare

Publicat in Adevarul, joi 21 august 2008 ·

Agenţii economici care vând produse ambalate în PET-uri, cutii de aluminiu, de conserve sau pungi de plastic ar putea fi obligaţi să-şi doteze magazinele cu spaţii pentru reciclarea acestor

Agenţii economici care vând produse ambalate în PET-uri, cutii de aluminiu, de conserve sau pungi de plastic ar putea fi obligaţi să-şi doteze magazinele cu spaţii pentru reciclarea acestor produse.

Această prevedere este inclusă în proiectul de lege pentru recuperarea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje propus de către preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, deputatul Iulian Iancu. Potrivit iniţiatorului, proiectul ar putea fi adoptat până la sfârşitul lunii viitoare, astfel încât sistemul să devină operaţional începând cu primăvara anului următor.

Taxă la vânzare

Totodată, proiectul de act normativ obligă comercianţii să instituie o taxă la vânzare pentru aceste produse. Astfel, aceştia vor percepe un leu în plus pentru fiecare PET, 50 de bani (5.000 de lei vechi) pentru fiecare cutie de aluminiu sau de conserve şi 25 de bani (2.500 de lei vechi) pentru fiecare pungă de plastic. Potrivit deputatului Iulian Iancu, valoarea acestei taxe ar putea fi modificată pe parcursul procedurii de avizare a proiectului de act normativ.

Ulterior, aceşti bani pot fi recuperaţi de către consumatori prin returnarea ambalajelor la punctele de reciclare instalate în fiecare magazin.

"Vrem să determinăm cetăţenii să intre în acest proces de colectare şi reciclare pentru că până acum oamenii nu au avut nicio motivaţie să colecteze plastic şi metal", a declarat iniţiatorul proiectului.

Potrivit lui Iancu, mecanismul propus nu implică alocarea de fonduri de la buget, fiind un sistem care se autofinanţează. "Nu sunt necesare cheltuieli. Omul aduce PET-ul şi îşi ia banii", a mai precizat deputatul Iulian Ia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 9 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 13 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Evaluarea Națională la „Limba și Literatura Română”

Ziarul Vaii Jiului acum 13 ore
Absolvenții claselor a VIII-a au susținut marți prima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Limba și Literatura Română. La cel mai dificil subiect au avut de caracterizat un personaj din „Cireșarii”, la care m-ai toți s-au descurcat. Cum? Vor

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 9 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°