Vara trecută am publicat în Observator cultural un articol despre proba de bacalaureat la limba şi literatura română şi despre cîteva avantaje ale sistemului Bacalaureat Internaţional (International Baccalaureate), în cadrul căruia proba de literatură maternă este o probă esenţială. Atunci, numai Liceul American şi Şcoala „Mark Twain“ adoptaseră acest program complex. Recent, licee din diverse oraşe ale ţării şi-au prezentat intenţia de a o face. Deşi nu este recunoscută universal, diploma BI are în orice caz o acceptare mai extinsă decît aceea obţinută în cazul bacalaureatului naţional. Dezbaterile recente cu privire la eficienţa şi relevanţa exa-menului de bacalaureat naţional, propunerile diverse referitoare la implicarea universităţilor (sau nu) în evaluare mă fac să mă întreb dacă totuşi nu poate fi găsită o soluţie fără a recurge neapărat la adoptarea unui alt sistem ca soluţie „de forţă majoră“. Pe de altă parte, cred că educatorii şi decidenţii administrativi nu ar trebui să vadă opţiunea elevilor sau a unor şcoli pentru alt tip de bacalaureat drept o ameninţătoare formă de concurenţă, ci o bine-venită alternativă, a cărei existenţă poate îmbunătăţi funcţionarea bacalaureatului naţional. În fond, dacă ne gîndim la testele de limbă engleză, de recunoaştere beneficiază şi TOEFL, şi Cambridge, atîta timp cît sînt organizate cu profesionalism şi au cîştigat acest prestigiu pe piaţa educaţională a lumii. Întrucît este al patrulea an în care mă ocup de literatura română nivel standard şi avansat (categoria vorbitori nativi de limba română) în sistemul BI, am reuşit să observ şi evoluţia candidaţilor de-a lungul a patru serii, dar şi schimbările pe care sistemul BI le operează anual, în beneficiul candidatului şi cu grija de a nu scădea în vreun fel exigenţele. Am putut observa că absolvenţii de liceu au depăşit, în timp, reţinerile cauzate de „reproducerea“