Unii dintre soldatii francezi care si-au pierdut viata in ambuscada condusa de talibani in Afganistan au fost ucisi de atacurile aeriene ale NATO, care ar fi trebuit sa le permita salvarea din acest asalt, a relatat ieri cotidianul Le Monde. Soldatii francezi raniti in timpul atacului, intervievati ieri dimineata la Kabul de catre cotidianul citat, au declarat ca numarul victimelor se explica prin reactia lenta a comandamentului si prin problemele grave de coordonare.
Martorii contesta de asemenea versiunea oficiala a armatei franceze, potrivit careia aproape toti cei zece soldati ucisi si-au pierdut viata in timpul unor prime focuri inamice, si afirma ca acestia au fost omorati in confruntarile care au durat mai multe ore. Potrivit martorilor, raidurile aeriene ale NATO si-au ratat tinta si au lovit soldati francezi, care s-au aflat de asemenea in bataia focului soldatilor afgani, informeaza cotidianul. Pe de alta parte, unitatea de recunoastere care trebuia sa ajunga pe jos s-a aflat in bataia focului inamic timp de aproape patru ore, fara intariri, povesteste un ranit. Este vorba despre cea mai sangeroasa zi pentru armata franceza dupa atentatul de la Beirut din 1983, cand 58 de parasutisti si-au pierdut viata.
Unii dintre soldatii francezi care si-au pierdut viata in ambuscada condusa de talibani in Afganistan au fost ucisi de atacurile aeriene ale NATO, care ar fi trebuit sa le permita salvarea din acest asalt, a relatat ieri cotidianul Le Monde. Soldatii francezi raniti in timpul atacului, intervievati ieri dimineata la Kabul de catre cotidianul citat, au declarat ca numarul victimelor se explica prin reactia lenta a comandamentului si prin problemele grave de coordonare.
Martorii contesta de asemenea versiunea oficiala a armatei franceze, potrivit careia aproape toti cei zece soldati ucisi si-au pierdu