Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titi Dumitriu a luat kilograme in plus!

Publicat in Cancan, joi 21 august 2008 ·

INTERVIEVAT. Tehnicianul acorda declaratii presei BURTICA. Titi Dumitriu bea apa plata, dar degeaba GRABIT. Se urca in masina si pleaca Supraponderal. Directorul tehnic al divizionarei secunde Prefabricate Modelu nu mai face sport si asta se vede

Andrei Coanda

Titlul luat de Steaua in 2005, penultimul obtinut de formatia din Ghencea, a venit sub bagheta lui Titi Dumitriu. Zenga fusese demis, iar nea Titi a preluat echipa si a inregistrat trei victorii consecutive, care au coincis cu castigarea campionatului. Atunci fizicul sau nu era atat de rotund. Nu era nici slab, dar nici nu arata ca acum. Surprins de paparazzii Cancan pe terenul din Modelu, nea Titi este sprinten printre colaboratori, dar il tradeaza kilogramele. Prietenii sai sustin ca fostul antrenor din Ghencea, ajuns la varsta de 63 de ani, mananca foarte mult in ultimul timp si asta a inceput sa se vada. Pare ca se simte bine departe de Bucuresti, chiar daca se gaseste in esalonul secund al fotbalului romanesc. Clubul la care activeaza este unul fondat de curand, abia de trei ani, Modelu fiind o comuna in judetul Calarasi, la doar patru kilometri de orasul cu acelasi nume.

Comuna are o populatie de 9.600 de locuitori si este compusa din trei sate: Tonea, Modelu si Radu Negru. Antrenorul echipei este Marin Duna, iar functia sa este de director tehnic. Vasta experienta ca secund al "nationalei" Romaniei, la Rapid, la Steaua (in doua randuri), la Poli Timisoara, la FCM Bacau si la AEK Atena isi spune cuvantul. Toata lumea si-l aminteste ca antrenorul care a dus de trei ori consecutiv Steaua in Champions League. Dincolo de kilogramele in plus, asta e sintagma de care numele lui se va agata mereu.

INTERVIEVAT. Tehnicianul acorda declaratii presei BURTICA. Titi Dumi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum 15 minute
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 56 minute
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Atacul israelian asupra Beirutului s-a soldat cu cel puţin 11 morţi

News.ro acum 47 minute
Cel puţin 11 persoane au fost ucise, vineri seară, în urma unui bombardament israelian în centrul Beirutului, a anunţat apărarea civilă libaneză, citată de Reuters. . Agenţia oficială de presă libaneză a declarat că o clădire cu opt etaje a fost dis

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 3 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 4 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°