Am văzut pe Trinitas oreluare a unei dezbateri nu foarte vechi, care avea ca temă televiziunea. Cică: televiziunea două puncte prieten sau duşman.

Am văzut pe Trinitas oreluare a unei dezbateri nu foarte vechi, care avea ca temă televiziunea. Cică: televiziunea două puncte prieten sau duşman. Dezbaterea a fost interesantă, dar eu m-am întrebat: băi, de ce-şi mai pun oamenii ăştia întrebări, de ce mai au oamenii ăştia dileme? E cazul să mai ai dileme în ce priveşte televiziunea, cînd e clar, e evident, se vede cu ochiul liber? Televiziunea e cel mai bun prieten al omului. N-are cum să-ţi fie duşman ăla care se îngrijeşte pînă şi de tenul tău, ăla care-ţi aduce cele mai frumoase emisiuni de divertisment, cu cei mai frumoşi oameni şi cu cele mai slabe fete, ăla care te-nvaţă pînă şi cum să. Cum să-ţi fie duşman ăla care te-nvaţă să fii cîştigător ("vara asta fii cîştigător!", că la ailaltă mai vorbim). Cum se poate să-ţi facă ţie televiziunea vreun rău? Nu e mereu alături de tine? Nu stă ea de veghe cînd tu faci nani? Nu te-anunţă ea ce copii au mai fost violaţi şi cine s-a mai aruncat de la balcon?

Cine cu cine şi-o mai trage şi pînă cînd? Ce chiloţi are cutare? Cîte chile are aia? Cîte mai vrea să dea jos? Cîte mai vrea să dea sus? Cine şi-a mai luat maşină? Cine nu?

Păi cine s-o facă dacă nu televi­ziunea? Televiziunea te-ajută. Televiziunea te-nvaţă. Televiziunea îţi spune să bei bere. Nu-ţi dă televi­ziunea să mănînci "cele mai fine şi delicioase"? Nu te-nvaţă televizi­u­nea să fii cul? Nu te-nvaţă televi­ziunea cum să agăţi băieţi? Fete? Ba da. Televiziunea te-nvaţă. Televi­zi­unea te-nvaţă cum să şi cum să nu. Televiziunea e cel mai bun al omului prieten. Prietenul omului ce­lui mai bun. Nu. Prietenul omului cel bun. Nu. Cel mai prieten al omului bun. Nu. Mai om, al prietenului celui bun. Mă rog. Ceva în halu’ ăsta.

Nu-nţeleg, aşad