Cu siguranţă că Emil Boc şi-a atârnat o ghiulea de picior salutând candidatura Monei Muscă pentru Partidul Democrat Liberal. Imprudenta declaraţie, conform căreia „Dana” şi-ar fi ispăşit deja păcatele tinereţii, îi va pune în cap nu doar adversarii politici, ci şi pe cei din propria sa formaţiune. Interesant mi se pare faptul că Traian Băsescu nu s-a pronunţat în această chestiune, preferând probabil să intervină într-un moment mai potrivit. Nu cred că va face şi el imprudenţa de a certifica o candidatură atât de controversată, cu atât mai mult cu cât abia şi-a atârnat pe piept medalia de luptător anticomunist şi, implicit, antisecurist.

Mai sensibilă la notorietatea Monei Muscă, decât la profilul său moral, conducerea PD-L se vede deja la remorca facţiunii liberale din partid. Cei mai acerbi susţinători ai Monei Muscă sunt Teodor Stolojan şi Gheorghe Flutur, legaţi de aceasta prin demersurile scizioniste de la finalul menajului „Dreptate şi Adevăr”. Decizia lui Boc va relansa o dispută niciodată stinsă: condiţia Turnătorului la Securitate.

Din varietatea aproape infinită de situaţii care au făcut din cetăţenii români instrumente ale unei instituţii represive performante, legiuitorii de astăzi au reţinut un arhetip general-valabil: persoana care a semnat un angajament cu Securitatea este considerată colaborator, indiferent de cantitatea şi semnificaţia notelor informative furnizate. Impefecţiunile sistemului şi modul de lucru al instituţiei mandatate cu studiul acestei categorii au făcut ca anatema să fie aruncată indiferent de nuanţele colaborării şi de efectele acesteia. Desigur, privind în urmă fără patimă, informările oferite de colaboratorul „Dana” nu sunt dintre cele mai reprobabile, ele putând fi considerate, în unele cazuri, drept benefice pentru cei vizaţi. Nu aici stă reala vinovăţie a Monei Muscă, ci în ascunderea constantă a acestui amănunt bi