Teii ne-ar putea tine interminabile lectii de conduita. Stiu bine asta. In teiul din fata blocului, acum o vreme, cineva intai a asezat o franghie, apoi cu mai mare grija s-a asezat pe el insusi si a ales sa se legene.
Insa teiul a stiut sa ascunda bine asta. Colocatarii sarbatoreau o zi. I-am intrebat ce zi sarbatoreau si mi-au spus ca nu mai tin minte ce anume - si ca nici nu trebuie sa-ti pese prea mult ce sarbatoresti. Insa au organizat un picnic reusit, in fata blocului, admirand pe rand racoarea si mirosul desavarsit al florilor de tei - si ca parca nicicand teiul nu a mirosit mai frumos.
Toti locatarii tineau minte zacusca doamnei de la trei si vocea linistita a administratorului: uite ca nu suntem singuri, e cineva care spanzura deasupra noastra. Doamna de la zece a intrebat cum poate sa atarne cineva chiar deasupra noastra si cum poate fi asa spanzurat. Stau langa acelasi tei. In noptile care se intorc de demult, e bine sa fie numai miezul noptii. Imi privesc mainile si ele atarna de corp si corpul ar vrea sa atarne de ele. Altcineva, intr-o carte mai expresionista decat expresionimul insusi, se duce la un mort pe care il ura mai mult decat orice, face doua gropi in mormantul lui, isi taie venele, pentru ca sangele lui sa se verse peste cel mort, sa il umple, sa il inece. Mainile mele ar vrea si ele asta. Le simt pulsand. Vrand sa intre adanc in mine, sa sape in mine si sa isi verse sangele lor in mine. Insa eu le rup ca pe doua paini calde si le duc cat mai departe. Acolo le las sa rugineasca, sa se acopere de cata sarma ghimpata vor. Cand degetele mele se intorc din alte lumi si eu nu pot simti cum lumile acelea isi varsa tesutul, mi se face greata. Insa fac bine si aleg incremenirea si ranjetul. Si in tot acest timp, teii imi tin interminabile lectii de conduita. Ma port admirabil. Zambesc, sunt respectuos, stiu sa iau metroul. Incol
