- Istoric - nr. 164 / 23 August, 2008 Clantanindu-si osiile de zgura intunericului, trenul alerga bezmetic in noapte. Trepidatiile devenisera atat de puternice, incat incheieturile compartimentelor scrasneau din fiecare fibra. La un moment dat, IOAN ASTALUS, impiegat de miscare, care abia iesise pe peron, avu senzatia ca trenul va iesi de pe sine, atat de intens devenise balansul. O spaima nedeslusita il cuprinse si nu reusi sa si-o reprime. Avea convingerea ca absurdul joc al intamplarii ii pregatise o farsa. Isi aminti chiar o sumedenie de accidente, despre care scrisese sau citise... La franarea locomotivei, rotile vagoanelor aruncau scantei, iar oamenii de la geamuri conversau pasnic. Privirea impiegatului trecu peste furnicarul calatorilor, fara sa exprime insa nimic, nici pe departe atat cat vorbele, trecea pur si simplu, si numai buzele, miscandu-se, indesau liniile transversale subtiri, sporindu-le conturul, pentru ca apoi zambetul sau sa le faca sa dispara, dandu-le stralucirea, moliciunea aceea stiuta, frematanda... Trecand pe langa el, unul din calatori zise: ,,Aveti multe carti publicate si multe caricaturi expuse, domnule impiegat?". Astalus simti un fel de relaxare, de placuta lunecare... Vizibil magulit, scriitorul-caricaturist arunca: "Am carti, vreo cinci... Cartile mele se vand cam greu pe piata, vreau sa spun in cercurile cat de cat avizate. Eu scriu despre tot, dar cate minunatii nu sunt de scris cand scrii despre oameni... ! Si nu se poate spune ca asemenea romane nu au mesaj, ca ar putea fi ermetice". Om cu scaun la cap, impiegatul isi aminti prin cate trecuse: prim-secretar, impiegat de miscare, scriitor, caricaturist, istoric, ghid, actor, ziarist si multe altele... Fire sociabila, plin de poante, mic de statura, mustacios si comunicativ, prietenul nostru aduce intotdeauna soarele pe strada fiecaruia. Cred ca un astfel de om poate face oric