După un somn fără languste ţopăind prin vis, dimineaţa mă prinde cu o plăcere "programată".
După un somn fără languste ţopăind prin vis, dimineaţa mă prinde cu o plăcere "programată".
19 februarie (dimineaţa)
O plăcere multvisată. Şi anume aceea de a merge prin pieţele zanzibareze. Fetele dorm adînc, aşa că pornesc singur în plimbarea matinală. "Jambo! Sijambo! Hujambo? Sijambo. Mambo! Poa". Nu, nu este un banc local, este un schimb de saluturi în swahili, ce răsună la tot pasul prin pieţele ce trezesc dimineaţa oraşul. Tot ce ştiu este că Hujambo înseamnă Ce faci?, Sijambo – Bine, iar Poa – Cool (!). Aici salutul este extrem de important, se poate spune că ţine loc de... mîngîiere!
De cînd mă ştiu mi-au plăcut pieţele ţărăneşti. Pînă şi în Canada obişnuiesc să merg duminica la piaţa liberă şi să cumpăr produse proaspete de la fermieri, la mai puţin de jumătate de preţ decît la supermarketul de la colţ. Mi-am pus întrebarea cum de oamenii din Zanzibarul aşa de sărac arată bine hrăniţi. Unul dintre răspunsuri se găseşte în... piaţă. Legea este foarte strictă cu vînzătorii. Totul trebuie să fie proaspăt: vita este tăiată noaptea, iar a doua zi dimineaţa figurează deja sub formă de hălci pe tarabe, iar "pescăria" este adusă la piaţă de cum a fost prinsă! Foarte interesant: nu este permisă sub nici o formă păstrarea mărfii pentru ziua următoare. Iată ce îmi mărturiseşte un pieţar cumsecade, ca mai toţi pieţarii din Zanzibar: "Spre seară poţi avea surpriza ca preţurile să coboare pînă la limita în care, practic, cumperi gratis. Înaintea închiderii, oamenii cumpără cu un dolar o pungă plină de peşte sau o bucată mare de carne de vită. Dacă mai rămîn peşte, caracatiţă, calamar, toată pescăria asta e aruncată în mare, iar piaţa este spălată, în amurg, cu furtune puternice ca de pompieri". Chiar dacă în timpul vînzării condiţ
