CHESTIUNEA ZILEI
În oraşul în care plouă cu vizite de trei ori pe săptămînă te-ai aştepta ca utilajele să zbîrnîie, iar şantierele din Capitală să nu fie doar locul în care Dorel freacă menta între salarii, ci chiar un loc de muncă. În care, adică, se şi munceşte.
CHESTIUNEA ZILEI
Deşi asfaltul dădea în clocot, Bucureştiul a avut parte săptămîna trecută de o cursă de Formula 3 şi de cîteva vizite de lucru ale premierului şi primarului pe cîteva din şantierele gata să rămînă în acest stadiu pentru posteritate. În treacăt fie zis, nu e treaba unui preşedinte, a unui prim-ministru să desluşească graficele săpăturilor sau asfaltărilor. Îi vedeţi pe Bush, Putin, Merkel, Sarkozy, Berlusconi călare pe canalizări în desfăşurare, holbîndu-se la grafice, dacă s-au turnat sau nu la timp betoanele? Cu primarii e altceva. Plătesc şi stau cu ochii pe investiţii ca pe butelie.
Profitînd de întîmplarea că circulaţia era de cacao, fiindcă Bucureştiul trudea din greu la imaginea sa pregătind cursa de Formula 3, am redescoperit mersul pe jos din zilele Summit-ului, cînd cei mai mulţi bucureşteni o tăiaseră în vacanţă, iar Poliţia Rutieră din toată ţara dirija impecabil circulaţia pe jumătate din Bucureşti. Eram într-un fel de vizită de lucru, năuc sub patruzeci de grade, cu un program limpede ca al premierului: bă, nenică, mai munceşte cineva în afară de mine şi de ăia de la Formula 3 în Bucureştiul ăsta?
Marele şantier al Centrului istoric. Gabroveni. Gabroveniul e săpat adînc de la un cap la altul, se văd zidurile de cărămidă ale pivniţelor vechi şi proptelele care ţin pămîntul să nu se surpe. S-a săpat destul cît să poată începe procesul de umplere cu pungi, sticle de plastic şi gunoaie mai consistente. Dacă plouă, trecutul intră la apă. Era puţin trecut de 5 după-amiază şi scoaterea la lumină a istoriei nu mai avea martori c
