“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi cîte ceva din tine. Dacă ai fi nepăsător şi rece ai rămîne veşnic precum «Luceafărul»“, mărturisea Sebastian Papaiani. Astăzi, maestrul împlineşte 72 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi cîte ceva din tine. Dacă ai fi nepăsător şi rece ai rămîne veşnic precum «Luceafărul»“, mărturisea Sebastian Papaiani. Astăzi, maestrul împlineşte 72 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Nu îmi place să vorbesc despre mine, pentru că asta ar înseamna că mi-au murit criticii. Ceea ce pot spune este că nu-mi place să fiu în faţă întotdeauna. Mai ales dacă e vorba de tramvai! Pe vremuri, cînd erai în faţă te împingeau toţi ca să coboare! Nu mă consider celebru, pentru că ar trebui să fiu Leonardo Da Vinci sau Einstein. Îmi este suficient să fiu iubit.
Un actor trebuie să fie înainte de toate adevărat. Nu trebuie să se prefacă niciodată. Este bine să te poţi preface... adevărat. De fapt, acesta e talentul. El nu are o formulă, precum teorema lui Pitagora. Dacă nu eram actor, poate că astăzi eram inginer mecanic. Făceam motoare de maşini, de avioane, de motociclete...
Nu pot să fac diferenţe între două arte precum teatrul şi filmul, dar vă pot spune o poveste în strictă legătură cu cele două: copilul meu, cînd era micuţ-micuţ, a crescut undeva la ţară. A fost sub protecţia socrilor mei pînă la vîrsta şcolară. Acolo a trăit pînă la 6 ani. Mergeam la el cam la două săptămîni împreună cu mama lui, soţia mea. De fiecare dată cînd parcam maşina în curte, el venea către noi şi ne spunea: «Matata? Tamama?». Nu ştia pe care să-l strige primul sau care este cel mai important. Nu putea face diferenţe, la numai 2 anişori cît avea atunci. Amesteca în aşa fel cuvintele, pentru că ne voia pe amîndoi. Aşa au fost pentru
