- Istoric - nr. 165 / 26 August, 2008 Calinescu credea cu tarie ca pentru a face critica si istorie literara trebuie sa ai cunostinte filozofice, facand comparatia cu construirea unei case fara fundament. Pentru a te pronunta in privinta unei lucrari literare trebuie sa fii initiat in principalele doctrine estetice. Deoarece, la acea vreme, Facultatea de Litere si Filozofie nu acoperea aceste lacune, Calinescu incearca sa le acopere tinand prelegeri pe aceasta tema, iar mai apoi le publica in volumul Principii de estetica. Aceste preocupari au fost introduse si in paginile ultimelor numere de la "Jurnalul literar", luand aspectul unui seminar de estetica. George Calinescu nu a fost un umorist sau un satiric prin vocatie. El era un om profund, cu o putere de munca imensa, aflat intr-o continua tensiune creatoare. El apeleaza la epigrama, sarcasm si umor pentru a destinde si pentru a se destinde. Sunt vizibile in scrisul calinescian, din prima jumatate a anului 1928, semnele unei depresiuni psihice si, intr-o anume masura, si ale unei oboseli cerebrale, insotita de o nemultumire de sine, nemultumire provocata de posibilele constatari ale unor carente in propria-i pregatire. Ca la deprimarea generala va fi contribuit, in planul convingerilor sale, si esecul apropierii de tanara generatie, e de crezut. Semnele tensiunii interioare au iesit la suprafata in cateva randuri in 1928, in articolul Vanitate, aruncand vina pe cititor, a carui curiozitate l-ar obliga sa se ocupe cu lucruri ce, chipurile, nu i-ar face placere, urmaresc indepartarea atentiei de la motivele adevarate ale iritatiei: "eu, care scriu, de la cate nu sunt impiedicat de curiozitatea ta de cititor fara carma? Se cer revistelor articole de fond, si eu trebuie sa scriu, vai, un articol de fond fara niciun fond. Eu as vrea sa citesc Elogiul nebuniei al lui Erasm, si mi se cere _ isi subliniaza inca o d