Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China de după Jocurile Olimpice

Publicat in Adevarul, marți 26 august 2008 ·

Analiştii spun că impactul direct al Olimpiadei asupra economiei chineze este neglijabil, dar brandul "made in China" a câştigat foarte mult După un eveniment în care a investit peste 40

Analiştii spun că impactul direct al Olimpiadei asupra economiei chineze este neglijabil, dar brandul "made in China" a câştigat foarte mult

După un eveniment în care a investit peste 40 miliarde de dolari, Beijingul de-abia acum îşi începe cursa pentru a împiedica economia chineză să frâneze.

Miliarde de telespectatori din întreaga lume au urmărit, timp de 17 zile, atleţii întrecându-se pe arene grandioase, într-un oraş aproape reconstruit de unii dintre cei mai faimoşi arhitecţi ai lumii. Dar chiar şi pentru Beijing câştigurile din industria turismului au fost limitate.

Hotelierii de aici s-au plâns că numărul vizitatorilor a fost sub aşteptări, iar gradul de ocupare în hotelurile de cel mult trei stele s-a situat sub 40%, potrivit Biroului de Statistică din Beijing. "Înainte de Jocurile Olimpice, oamenii anticipau un boom al industriei turismului de care urmau să beneficiezii hotelierii, companiile aeriene şi restaurantele locale. Acum, este clar că impactul nu a fost atât de mare", spune Li Wei, un analist de la Standard Chartered, citat de AFP.

Un exerciţiu de re-branding

Alţi analişti punctează însă faptul că impactul Olimpiadei nu se traduce numai în venituri din turism pe luna august, ci se va vedea în timp. Iar cel mai mare câştig al Chinei ar putea fi cel al capitalului de imagine. Pentru o ţară renumită drept un centru mondial al industriei de prelucrare low-cost, care a avut de suferit de pe urma exporturilor sale de produse toxice, contrafăcute sau pur şi simplu de o calitate îndoielnică, Olimpiada a fost mai degrabă un exerciţiu de re-branding.

Companiile chinezeşti se vor putea folosi acum de acest re-branding pentru a se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 37 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 9 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°