Este localitatea aceea dintre Bucureşti şi mare, mai exact dintre autostrada cu soarele şi Constanţa. La intrare ţi se postează panoul cu „Bine aţi venit - vă urează locuitorii din Mircea Vodă“. La ieşire cel cu „Drum bun - vă urează locuitorii din Mircea Vodă“. Pare că aceşti oameni sunt mereu la pândă, veşnic contorizându-ţi intrările şi ieşirile. Şi poate ar merge să faci scandal, dar e o problemă: nu ştii câţi sunt!
Pentru că ei aşa semnează: locuitorii. Oricum, la plural. Nu e vreun răzleţ năuc, pus generic pe pancartă să ureze, să acompanieze, să ofere pâine şi sare. Sunt mulţi toţi cei care stau în comuna asta. Câţi or fi? O sută? O mie? Furioşi? Poate timizi? Primitori? Arţăgoşi? Nu ştii nimic despre toate aceste amănunte, care totuşi sunt importante, că înveţi să le răspunzi în lipsa prezenţei lor fizice. Adicătelea ei cum au făcut oare? S-au întrunit într-o bună zi şi au zis: fraţilor, nu se mai poate, trec automobiliştii ăştia zi de zi p-acilea şi noi stăm cu mâinile în sân!? Să facem cumva să ne simtă răsuflarea în ceafă. Să vadă că e locuit, nu e tărâmul nimănui! Noi suntem aici de mii de ani şi chiar dacă n-avem borduri d-alea bunele, cântărim cât un oraş. Să le-arătăm veneticilor că noi suntem cu uochii pă ei!! (Urale) Şi cineva cu iniţiativă a propus şiret să se facă nişte pancarte, chipurile ei sunt lapte şi miere, numai politeţuri şi ospitalităţi tradiţionale, în care să fie scris cum că ei urează drum bun, bun venit, casă de piatră şi toată gama. Iar ăştia care trec să stea liniştiţi, să le adoarmă vigilenţa, că doar cineva veghează. Însă mie îmi e tare frică.
Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat ultima oară când cineva a vegheat, iar noi am adormit liniştiţi. Acum tare mă tem că la un moment dat, brusc, va avea loc un atac. Când ne vom simţi fraţi cu locuitorii din Mircea Vodă, o să zică brânza e pe bani. Ia pof
