După ce ieri Guvernul a declarat că va mări pensiile de la 1 noiembrie, vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că, partidul său cere devansarea cu încă o lună a majorării valorii punctului de pensie . În condiţiile în care Guvernul nu va accepta să majoreze punctul de pensie cu 20% de la 1 octombrie, PSD va utiliza toate mijloacele posibile, inclusiv depunerea unei moţiuni de cenzură, pentru a "forţa" acest lucru, a mai arătat Sârbu, citat de Mediafax.
"Creşterea punctului de pensie cu 20% de la 1 noiembrie, aşa cum doreşte Guvernul, şi pe care o prezintă sub titlul de majorare a pensiilor, nu reprezintă decât o păcăleală. Dorim să forţăm, să impunem Guvernului o corecţie: această creştere de 20% să se facă începând cu 1 octombrie", a arătat Sârbu. Vicepreşedintele PSD a încercat să argumenteze poziţia social-democraţilor luând ca exemplu un pensionar cu venit mediu de 500 RON care, începând cu luna mai, a pierdut lunar circa 10%, ceea ce echivalează cu pierderea a circa 300 de RON din luna mai până în luna noiembrie, când doreşte Guvernul să majoreze pensiile.
Vicepreşedintele PSD a arătat că Guvernul, prin majorarea de 20% a punctului de pensie începând cu 1 noiembrie, va acorda practic 200 RON pensionarului cu o pensie de 500 RON, ca o compensaţie, dar acesta va ieşi tot în pierdere, cu 100 RON.
Sârbu a arătat că dorinţa PSD ca Guvernul să aplice majorarea pensiilor începând cu 1 octombrie ar duce la recuperarea a 100 RON pierduţi de către pensionarul dat drept exemplu.
CITIŢI ŞI:
Tăriceanu îi ia pe sinistraţi şi pe pensionari în vizorul electoral