In urma cu numai doua zile, Traian Popescu a implinit 85 de ani. Dintre acestia, 16 i-a petrecut in inchisorile comuniste, trecand si prin "reeducarea" din penitenciarul Pitesti, pe care Soljenitin a considerat-o cel mai cumplit sistem de tortura din lume. Cum a rezistat, pastrandu-si idealurile adolescentei si cultivandu-le chiar si astazi? O spune simplu: "Eu am invatat de la Valeriu Gafencu (recunoscut ca "Sfantul inchisorilor" - nota M.C.) ... ca pentru nereusite si caderi ma simt vinovat, iar implinirile si ridicarile le datorez lui Dumnezeu". Cu aceeasi smerenie, Traian Popescu descrie sublimarea suferintei prin creatie, felul in care a ajuns sa compuna oratoriul "Calvarul", desi nu scrisese niciun vers inainte de incarcerare, nici nu incercase sa compuna vreodata. "La Aiud, fiind singur in celula, m-am trezit cantand, ca multumire bunului Dumnezeu, care ma salvase de la o dramatica incercare de sinucidere. Apoi, pedepsit la izolare 24 de zile, epuizat si bolnav, cu ratia redusa la jumatate, m-am salvat de nebunie tot prin muzica. Parcurgeam kilometri intregi, invartindu-ma prin celula umeda si complet goala, cantand in gand. N-aveam niciun merit. O voce celesta imi dicta textul, care insotea melodii ce nu-mi apartineau. Niciodata n-am trait o bucurie mai mare. Asa am scris in partitura memoriei "Hora si Imnul Libertatii", asa mi-a fost "dictat" finalul oratoriului" - a marturisit Traian Popescu intr-un interviu (Sorin Preda, "Formula AS", 1-8 decembrie 1997). Tot un interviu, mult mai amplu, formeaza substanta celei de-a saptea carti ce valorifica bogata experienta umana a lui Traian Popescu: "Dumnezeu m-a salvat din Iad!" - convorbiri cu Traian Popescu, carte semnata de Gabriel Stanescu si tocmai aparuta la "Criterion Publishing". Cartea implineste (auto)portretul lui Traian Popescu, omul care a trait cea mai inalta bucurie in recluziunea din Zarca Aiudu