Cântăreţul, care va concerta la Bucureşti pe 3 septembrie, a fost desemnat artistul latino cu cel mai mare succes într-un turneu.
Cântăreţul columbian Juanes, care va poposi, în cadrul turneului său mondial „La Vida“, şi la Bucureşti, pe 3 septembrie, a fost desemnat de publicaţia americană „Pollstar“ cel mai de succes artist latino din punct de vedere al vânzărilor unui turneu. „Din concertele susţinute în prima jumătate a anului 2008, Juanes a încasat mai mulţi bani decât oricare alt artist latino. El a câştigat chiar mai mult decât staruri internaţionale ca Alicia Keys, Elton John sau Radiohead“, notează „Pollstar“. Cu suma de 10 milioane de dolari câştigaţi în ultimele 6 luni, Juanes se plasează pe locul 35 în topul celor mai profitabile staruri aflate în turneu.
Prin turneul „La Vida“, Juanes promovează noul său album „La Vida es Un Ratico“ („Viaţa este o clipă“), lansat în octombrie 2007, care conţine, ca toate celelalte albume ale columbianului, numai piese în limba spaniolă. Pentru „încă păţânarea“ sa de a rămâne fidel limbii natale, artistul este apreciat de critică.
A cântat la Parlamentul European
Speranţele autorului hitului „La Camisa Negra“ de a fi luat în serios şi în Europa sunt de mult realitate. Juanes este primul artist care a susţinut, în 2006, un recital la Parlamentul European, obţinând astfel o donaţie de 2,5 milioane de euro pentru victimele minelor antipersonal din ţara sa. Prin seria de concerte europene, Juanes încearcă să convingă publicul că muzica latino-americană nu este doar „muzică veselă de dat din fund“. „Muzica noastră este variată şi nu constă doar din hituri ale lui Ricky Martin - cu care nu am nimic, e un tip super - dar textele mele sunt mai mult decât pentru party-uri“, declară artistul.
Iar că muzica lui e mai mult decât un „party“ o dovedeşte angajarea sa activ