După ce a scris, în 1988, o carte despre intelectuali, cu pasiune şi fără cruţare, jurnalistul şi istoricul britanic Paul Johnson a avut de înfruntat o obiecţie care nu e cu totul lipsită de temei. O spune chiar autorul: "Unii comentatori i-au reproşat o anumită meschinărie a perspectivei şi concentrarea asupra laturii întunecate a personalităţilor evocate. De ce nu am insistat asupra ipostazei creative şi eroice a elitelor?" Spre cinstea lui, Johnson a răspuns în modul cel mai frumos acestei rezerve: cu o nouă carte. Aşa s-a născut Creatorii. De la Chaucer şi Dürer la Picasso şi Disney (trad. Raluca Hampu, Libertas Publishing, Bucureşti, 2007), scrisă cu aceeaşi pasiune, dar cu accentele şi surdinele schimbate. Să nu ne lăsăm înşelaţi însă de bunele intenţii ale autorului. Sunt capitole acide şi în noua carte, de pildă cel despre Hugo, care s-ar fi încadrat perfect în Intelectualii (trad. Luana Stoica, republicată recent la Humanitas). Mai mult, spiritul "british", lipsit de inhibiţiile corectitudinii politice şi profitând de umorul aproape obligatoriu la conaţionalii lui, îl face pe Paul Johnson să recidiveze, cu graţie, în Creatorii, la fiecare figură evocată.
Ce desparte, în fond, maliţia şi chiar arsura unor observaţii ale autorului, de simpla răutate sau de o posibilă înclinaţie spre anecdotic, bârfă etc.? Răspunsul se află în ambele cărţi: în prima, capacitatea de a înţelege perfect opera (judecată cu propria minte), iar în a doua capacitatea de a o admira, ba mai mult, de a o iubi din toată inima. Aşa cum în Intelectualii se depăşeau biografiile lui Rousseau, Marx, Ibsen, Tolstoi, Sartre şi destui alţii pentru a se discuta raportul om-idee, idee-context, în Creatorii se depăşeşte biografia unor artişti, precum Chaucer, Dürer, Shakespeare, Bach, Tiffany, Dior, Walt Disney şi alţii, pentru a se ajunge la biografia creativităţii înseşi, din secolul