PNL si PSD duc o lupta apriga pentru voturile pensionarilor, alegatorii cu cea mai ridicata rata de prezenta la urne. In aceeasi zi in care au fixat data alegerilor, liberalii au anuntat o noua crestere a pensiilor, cu doar o luna inainte de alegeri. Asa, ca sa stie pensionarul cu cine sa voteze!
A doua zi, raniti in orgoliul lor de social-democrati si de protectori unici ai claselor defavorizate, pesedistii au reactionat violent: "Majorarea pensiilor este o mare pacaleala!". "Este vorba de o recuperare partiala a veniturilor pierdute de pensionari pe durata intregului an!", a explicat Marian Sarbu, artizanul unei politici dezastruoase a pensiilor in guvernarea PSD 2001-2004.
De parca nu asta ar insemna, de fapt, orice marire, fie de pensii, fie de salarii. O incercare de imbunatatire a puterii de cumparare a populatiei, macinata constant de inflatie.
Si care credeti ca este solutia PSD la pacaleala PNL? Devansarea termenului de crestere a pensiilor cu o luna! De ce nu cu doua, se intreaba pe buna dreptate pensionarii. Sau cu trei? Lupta pentru voturi capata astfel accente grotesti, insa in spatele ei se ascunde o realitate economica dura. Pentru ca orice marire exagerata de pensii sau de salarii produce inflatie, asa cum se petrece in Romania de un an incoace, de cand PNL si PSD au inceput razboiul pomenilor electorale.
Ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, trebuie sa fi invatat asta la scoala primara: cresterea peste masura a veniturilor populatiei duce la cresterea consumului, ceea ce inseamna cresterea cererii de bunuri si servicii. Cum la noi piata nu e niciodata pregatita sa absoarba o cresterea brusca a cererii, s-a creat un dezechilibru intre cererea ridicata si oferta care a stat pe loc, dezechilibru care a provocat inflatie. Elementar.
Astfel, marirea pensiilor – proces demarat anul trecut, in toamna – combinata