Actuala criza politica internationala isi are resursele in esecul democratizarii Rusiei. Daca am fi avut o Rusie democratizata, cite din urmatoarele evenimente credeti ca s-ar fi produs: invazia si ocuparea militara a unui stat suveran - Georgia, dezmembrarea ei, in afara unui cadru juridic international (hotariri ONU, actul final de la Helsinki), prin rezolutii votate unilateral in Parlamentul de la Moscova de recunoastere a Osetiei de Sud si Abhaziei; sabotarea infrastructurii unui stat vecin si mentinerea trupelor de ocupatie prin incalcarea tuturor acordurilor de pace? Cu alte cuvinte, in ce masura deciziile de politica externa ale unui stat sint determinate de natura regimului politic intern. Ar mai fi actionat in acest fel un stat condus de un regim politic democratic? In cazul de fata, intrebarile legate de natura regimului politic rusesc sint importante pentru a pune in lumina un subiect ocolit in aceste saptamini in cancelariile occidentale: o Rusie pe care s-ar fi pus in ultimii ani, constant, mai multa presiune politica occidentala si nu ar fi fost tratata cu manusi, pentru a-i menaja orgoliul de fosta mare putere, ar fi putut fi descurajata sa actioneze in acest stil. In cautarea unui esafodaj doctrinar care sa-i sustina regimul, Putin a compus, dupa 2000, un cocteil din doua elemente: teoria spatiului vital readaptat secolului XXI. Natiunile din jurul Rusiei trebuie sa fie neaparat mentinute in sfera de influenta si de conditionari energetico-politice. Orice directie "deviationista" - vezi dorinta Georgiei si Ucrainei de aderare la NATO - este interpretata obligatoriu ca intentie ostila. Al doilea element, exacerbarea si promovarea unui nationalism cu dublu rol: control politic si manipulare interna, prin intretinerea mindriei cetateanului rus, si incurajarea revendicarilor in rindul comunitatilor compacte de cetateni rusi de la granitele imperiului, com