Pentru prima data dupa 1989, lupta pentru postul de premier incepe sa atinga ceva din “dramatismul” celei pentru functia de presedinte. Nu-mi fac insa sperante ca prea multi romani au inteles de ce un prim ministru este (sau ar putea fi, daca stie cum sa-si joace cartile) mai important decat un presedinte (chiar si intr-o republica semi-prezidentiala). Cred ca, paradoxal, aceasta lupta este simplul efect al decalarii alegerilor parlamentare, iar sindromul locomotivei este inca unul vital pentru partidele politice romanesti. Cand parlamentarele si prezidentialele erau concomitente, candidatul la functia de presedinte tragea si pentru locurile din parlament ale partidului.
Asadar, cu niste ceferisti pe post de politicieni (imi suna tare familiar aceasta fraza), am aflat in acest weekend cele trei locomotive: Stolojan, Tariceanu si Geoana. Alegerea, desi nu a fost deloc surprinzatoare, lasa insa loc unei alte probleme cu muuuuuult mai apetisanta. Daca acum PNL si PSD si-au aruncat “greii” in lupta, pe cine vor pregati in 2009 ca sa-i faca vant lui Basescu de la Cotroceni? Vrea Nastase sa se bage din nou? Vrea Orban sa aiba in sfarsit sansa de a se confrunta pe fata cu Basescu? Se va pocai Oprescu si va incerca sa reitereze traseul marinarului sprijinit de PSD si, de ce nu, de PNL? sau poate va iesi din palarie varianta Klaus Johannis.
Mai nou, Tariceanu a avansat ideea trecerii la monarhia conctitutionala sau la republica parlamentara, ceea ce subliniaza faptul ca singura modalitate a liberalilor de a castiga o confruntare cu Basescu este sa o evite.
Mai e tare putin pana in 2009, iar schimbarea Constitutiei prin referendum pare imposibila avand in vedere apetitul scazut al populatie (atat de scazut incat seamana mai degraba a greata) pentru exercitiul electoral.
Pentru prima data dupa 1989, lupta pentru postul de premier incepe sa atinga ceva d
