De cum se lasa caldura si pana toamna, in vaioagele Muntilor Apuseni se aseaza taberele afinarilor si ciupercarilor. Sute de familii cu copii, gaini si purcei, traiesc din ce aduna ziua si vand seara la “colectori”. Afine, ciuperci, zmeura sau merisoare, toate iau drumul exportului spre Austria, Franta, Germania sau Italia. Oamenii padurilor misuna de dimineata pana seara dupa cate o galeata de fructe marunte, “bune la or’ce boala!” multumiti ca, spre apus, la “punt’ul de colectare” li se ia marfa si li se dau banutii: 1, 3, 4 sau 5 lei pe kilogram.

Cum se traieste in inima muntelui, din mila ploii si din munca mainilor, din iuteala picioarelor? Neadapostiti decat de o folie de plastic, cateva barne si crengi de brad, intre cer si pamant, oamenii muntilor traiesc din iunie pana toamna, cand piere ultima ciuperca, din munca mainilor lor.

Cam o galeata de afine pot strange intr-o zi, de la rasarit si pana vine masina colectorului. Afinele se culeg greu, tufele joase si fructele marunte se piaptana cu un piaptan de fier, facut de mesterul taberei. Intre oamenii din munti si Dumnezeu nu sta decat pamantul pe care-l calca in fiecare zi si-l piaptana de fructe.

In taberele “vikingilor”

Stau in tabere, cam trei sute de familii s-au asezat la Podul Dobrosului. In Muntii Apuseni. Colibele sunt asezate pe malul unei ape, inghesuite unele in altele, de parca s-ar fi ghemuit de frica stihiilor padurii. In ele au adunata toata stransura unei vieti nomade, luata pe apucate si dusa de colo-colo. Vin din Salaj, Vadul Crisului, Maramures, Cluj, Bihor sau chiar din Suceava.

Familia Bratian culege fructe de padure si ciuperci de 15 ani. Ei vin din Zalau si umbla cat e ziua de mare dupa cate o galeata de fructe. Seara, primeste fiecare cam 60 de lei. Dupa ce mananca, mai raman cu jumatate. Strang banii pentru toamna cand trebuie sa plece copiii