Dupa prestatiile slabe din ultimele meciuri, Chico s-a remarcat printr-un gol, fiind si coautor la reusita lui Rusmir Farul Constanta a invins, sambata, pe Gloria Bistrita, cu scorul de 2-1, intr-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, printr-un gol marcat de Chico in ultimul minut de joc. Inaintea inceperii meciului s-a tinut un moment de reculegere in memoria lui Mihai Ivanovici, un vechi suporter al Farului, care a decedat la varsta de 58 de ani din cauza unei boli necrutatoare. El a fost inmormantat sambata, cortegiul funerar oprindu-se cateva momente si la tribuna B a stadionului Farul. De altfel, ultima sa dorinta a fost sa mai vada o data stadionul unde a petrecut cele mai placute momente din viata. In semn de omagiu, suporterii constanteni au afisat, pe parcursul partidei, un banner negru, pe care scria "Mihai Ivanovici... O viata pentru Farul". "Rechinii" au inceput partida cu Gloria Bistrita cum nu se putea mai prost, pentru ca, in minutul 8, se vedeau deja condusi cu 1-0, dupa ce Ioan Hora a fructificat centrarea de pe partea dreapta a lui Vagner, inscriind printre doi fundasi constanteni. "Rechinii" au revenit in joc un sfert de ora mai tarziu datorita lui Dejan Rusmir, care, dupa o combinatie cu Chico, a scapat singur cu Tatarusanu si l-a invins cu un sut din 10 metri. Constantenii au pornit asaltul spre poarta Gloriei, iar in ultimul minut al primei parti, Gerlem a ratat incredibil din trei metri, dupa o centrare perfecta a lui Fatai. Repriza a doua s-a remarcat cu ratarile Farului, dar si cu fragmentarea jocului de catre jucatorii bistriteni, multumiti cu rezultatul de pe tabela. Acest lucru insa nu a fost de ajuns pentru jucatorii lui Ioan Ovidiu Sabau, pentru ca, in ultimul minut de joc, Chico a preluat de la Maxim o pasa la marginea careului si, ramas singur cu portarul, l-a executat pe Tatarusanu, aducand cea de-a treia victorie a constantenilor