„Un compromis pe care toţi îl făceam“, spune actorul. Sursa: Zoltan LörenczSursa: Zoltan LörenczSursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Zoltan Lorencz
1 /.
Artiştii povestesc cum au ajuns să aibă funcţii în consiliile populare doar de ochii lumii. Câţiva actori români au avut funcţii politice în timpul regimului comunist doar de ochii lumii. Chiar dacă erau scutiţi de participarea la şedinţe, puterea se folosea de numele lor pentru a se legitima în faţa românilor. Aşa au ajuns mari actori ca Toma Caragiu, Alexandru Arşinel, Ileana-Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Rodica Mureşan sau Carmen Stănescu deputaţi în consilii populare de sector sau de municipiu.
„Evenimentul zilei“ şi Miliţia Spirituală continuă serialul despre relaţia dintre unii artişti şi Partidul Comunist Român (PCR) cu o serie de poveşti despre compromisuri: cum au avut acestea loc şi cum s-ar fi putut evita.
Joaca de-a funcţia
Deşi consiliile populare reprezentau organele prin care puterea de stat se organiza la nivel local, actori ca Alexandru Arşinel sau Draga Olteanu Matei spun că funcţia era „o joacă“. De multe ori luau parte la această joacă şi fără a fi întrebaţi, susţin ei. Uneori, scopul mergea până la mobilizarea oamenilor să participe la colectarea maculaturii sau a fierului vechi. Odată „aleşi“, actorii puteau să-şi vadă de meserie. Unii „îşi permiteau“ chiar să facă băşcălie pe seama sistemului din care făceau parte.
În 1988, la Grădina Boema, deputatul Alexandru Arşinel rostea celebrul monolog „Mi-e frică“: „Mi-e frică dacă mă trimite cu un coleg în delegaţie şi suntem nevoiţi să dormim în aceeaşi cuşetă. Dacă adorm înaintea lui şi încep să vorbesc în somn? Colegul ăsta al meu a adormit înaintea mea şi ce-a fost la gura lui... mi-e şi frică să vă spun“. Alţi artişti - Radu Beligan, Octavian Cotescu, Dina Cocea sau Silviu Stănc