In urma cu aproape doi ani, Vadim si trupa sa de zgomote anuntau, simultan cu discursul de condamnare a comunismului din Parlamentul Romaniei, ca au pregatit o „puscarie a mafiotilor“ in care au locuri rezervate Traian Basescu si cei care, din partid sau din societatea civila, ii sustineau demersul sau, fara precedent in lume.

Dupa aceea, in imunda presa de partid a PRM, dar si in numeroase luari de pozitie publice, Vadim Tudor a varsat vagoane de laturi in capul lui Boc, Videanu, Blaga, Basescu etc. Marti, dupa ce liderul PRM fusese refuzat de „solutia imorala“, PD-L da lovitura de teatru a sezonului politic abia inceput (un sezon anticipat insa de o alianta punctuala pe care pedelistii au facut-o in Bucuresti cu PNG-CD si prefigurat de miscari bizare de seductie ale popularilor in jurul unor personaje politice precum Mitica Dragomir si Mona Musca): Vadim ramane vicepresedinte al Senatului, iar PD-L obtine, in schimb, un post de presedinte de comisie, doua de secretari in Senat si sustinerea PRM pentru cele cinci motiuni simple pe care le-au depus impotriva actualului Guvern.

Intelegerea de marti dintre PD-L si PRM este un tip de „joc politic“ din care Vadim Tudor are doar de castigat, iar PD-L numai de pierdut. In acest moment, in conditiile in care PRM e o „adunatura“ politica devitalizata serios si ireversibil, nu exista nici macar un singur „avantaj competitiv“ care sa fie tentant pentru un partid care priveste cu adevarat spre viitor. Voturi de pe urma PRM nu poate lua PD-L! Sustinerea pentru cele cinci motiuni simple e inutila! Presedintia unei comisii si cele doua posturi de secretar, nesemnificative cu 2-3 luni inainte de alegeri!

In schimb, transferul de „substanta“ dintre PRM spre PD-L, pe care il implica acest nou „parteneriat“, este devastator pentru populari. PRM a fost mereu in mijlocul a ceea ce, de-a lungul ultimilo