Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haos in pescariile din Delta

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 septembrie 2008 ·

» Cherhanalele din Tulcea au ramas goale, din cauza pescuitului necontrolat.

» Liderii pescarilor acuza conducerea agentiei nationale de profil ca a incurajat braconajul.

» Seful ANPA spune ca se poate ajunge pana la interzicerea pescuitului comercial in Delta Dunarii.

Gheorghe Stefan, presedinte al Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA), a declarat ca in luna august, in Delta Dunarii, pescarii nu au predat peste la cherhanale. "Tot pestele capturat, in ultima luna, a ajuns in sacosele turistilor care s-au aflat in vacanta in aceasta zona. Nu este vorba numai de evaziune fiscala, pentru ca pestele nu a fost inregistrat oficial la punctele de prima vanzare, ci si de pescuit necontrolat. Daca se va continua in acest mod, vom fi nevoiti sa oprim pescuitul pentru scop comercial in Delta", a precizat acesta.

Liderii asociatiilor de pescari il contrazic pe presedintele ANPA. Ei spun ca pestele nu mai ajunge la cherhanale pentru ca nu mai exista resurse piscicole in Delta. Simion Nazar, liderul pescarilor de la Jurilovca, a declarat ca peste 100 de pescari din zona Lacului Razelm sunt someri. "Trebuie sa cautam alte locuri de munca, pentru ca pestele a fost distrus de braconieri cu scule electrice de pescuit. Sistemul de pescuit instituit, in urma cu trei ani, de presedintele stefan, care a dat dreptul tuturor sa pescuiasca, cat vrea si unde doreste fiecare, este favorabil doar braconierilor, nu celor care traiesc din pescuit".

Presedintele ANPA a mai dezvaluit ca, in timp ce resursele piscicole se diminueaza dramatic, pescarii nu sunt atrasi de acvacultura. "Exista 100 milioane de euro de la Uniunea Europeana pentru dezvoltarea acvaculturii in Delta, dar pescarii nu vor sa acceseze acesti bani. Doar doua oferte de finantare din Delta s-au inregistrat la ANPA pentru aceste fonduri UE", a conchis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 26 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 37 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°