Dupa lucrarile dubioase efectuate la sistemul de iluminat public si la gardul scolii din Tuzla, in mai putin de o saptamana au aparut, ca ciupercile dupa ploaie, cateva adaposturi in statiile de calatori. Cele sase spatii amplasate in statiile de calatori sunt binevenite pentru calatori, pe timp de ploaie sau cand este vant puternic. Numai ca ele sunt ridicate prin incalcarea legii. Pentru ca, in urma cu numai o saptamana, prezentam in paginile cotidianului nostru faptul ca lucrarile la sistemul de iluminat public din localitate sunt in stadiul final al executiei, chiar daca procedura de achizitii publice s-a efectuat abia la sfarsitul saptamanii trecute, am hotarat ca o investigatie aprofundata in acest sens ar fi indicata. Astfel, l-am contactat pe cel care se afla in fruntea localitatii, primarul Constantin Micu, care ne-a marturisit senin ca "sunt proprietate privata si provin dintr-o sponsorizare a unui om de afaceri din localitate". Viceprimarul Marian Saracila s-a aratat, la randul sau, surprins de subita aparitie a celor sase adaposturi, mai ales ca, dupa cunostintele sale, orice lucrare efectuata astfel ar fi trebuit sa treaca printr-o sedinta de Consiliu Local, urmand a fi inregistrata si in evidentele contabile. "Daca cineva le deterioreaza, nu poate fi tras la raspundere", a apreciat viceprimarul. De asemenea, Saracila a declarat ca lucrarile nu au fost efectuate, asa cum ar fi fost normal, de o echipa de muncitori ai unei firme oarecare, specializata in domeniu, ci de o satra de rromi, cu fuste multicolore: "Chiar cei care le instalau mi-au spus ca primarul le-a dat toate instrumentele necesare pentru a le monta". Primarul sustine insa ca, in cazul in care vreun rauvoitor va incerca sa le distruga, persoana care s-a ocupat de instalarea lor va efectua si eventualele reparatii. "Omul de afaceri respectiv nu a facut o sponsorizare scrisa, nu a vrut