Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a publicat pe site-ul oficial Regulamentul Comisiei Europene (CE) privind drepturile pasagerilor pe transportul aerian. Inspectorul
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a publicat pe site-ul oficial Regulamentul Comisiei Europene (CE) privind drepturile pasagerilor pe transportul aerian.
Inspectorul Şef de la Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - Ilfov, Ion Mateescu, ne-a spus: "Clienţii transportului aerian nu îşi cunosc drepturile, majoritatea nici nu au auzit de acest regulament şi de prevederile lui. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că transportul aerian a luat avânt la noi mai ales în ultimul timp."
Pe de altă parte, "cei interesaţi au început să-şi cunoască drepturile şi să se folosească de ele. Şi chiar dacă nu sunt informaţi, clienţii se adresează unor operatori specializaţi ai OPC-ului", a adăugat Ion Mateescu.
Regulamentul Comisiei Europene
Regulamentul (CE) nr. 261/2004 are rolul de a oferi protecţie pasagerilor pe transportul aerian. În acest sens, regulamentul stabileşte drepturile minime ale pasagerilor pentru cazurile identificate în acesta.
Regulamentul se aplică atunci când are loc unul din următoarele incidente: refuz la imbarcare; anulare zbor; întârziere prelungită; declasare; neinformarea pasagerilor.
Regulamentul se aplică în cazul zborurilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru, sau care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat care nu este membru al UE spre un aeroport comunitar, iar zborurile sunt efectuate de transportatori UE.
De prevederile acestui regulament poate beneficia orice pasager aflat într-una din situaţiile menţionate, indiferent de naţionalitate ori de cetăţenie (indiferent dacă este sau nu cetăţean al unui stat membru UE).