În 1975, dictatorul cerea lămuriri despre istoricul Insulei Şerpilor, deşi România şi URSS discutaseră de trei ori la nivel de experţi. Sursa: Agerpres
1 /.
În aceste zile are loc, la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, procesul dintre România şi Ucraina privind platoul continental din apropierea Insulei Şerpilor.
Miza economică e enormă: rezervele de hidrocarburi (100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 10 milioane de tone de petrol) din zonă. Nu insula ca atare este obiectul diferendului (ea va rămâne oricum a Ucrainei, în urma Tratatului din ’97), ci platoul continental şi zona economică de exploatare exclusivă.
În acest context, EVZ şi Miliţia Spirituală prezintă în premieră o serie de documente din vremea regimului comunist, dovezi ale neputinţei autorităţilor române de a se impune în faţa sovieticilor, în această dispută. Nicolae Ceauşescu era foarte iritat de rigiditatea „tovarăşilor“ de la Moscova.
Din stenograma unei şedinţe a Comitetului Central al Partidului Comunist, desfăşurată pe 1 aprilie 1975, rezultă că dictatorul nu ştia mai nimic despre istoria acestei insule, deşi, de când preluase puterea, între România şi URSS avuseseră loc trei întâlniri la nivel de experţi.
Urmările unui proces-verbal sec
Nicolae Ceauşescu era frământat de o întrebare: „Cum a trecut Insula Şerpilor la sovietici?“. Îl lămurea ministrul de externe de la acea vreme, George Macovescu, cu un istoric complet al insulei şi al predării acesteia către „fraţii mai mari“.
Ministrul îl înştiinţa pe Ceauşescu de existenţa unui protocol din 4 februarie 1948 şi a unui proces-verbal încheiat mai târziu în acel an, în care se menţiona, sec, că insula „a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română“.
„Aceasta este istoria Insulei Şerpilor, care